Opt TIR-uri pline cu DEȘEURI, oprite să intre în România (FOTO)

Opt TIR-uri pline cu DEȘEURI, oprite să intre în România (FOTO)

Opt automarfare încărcate cu deșeuri au fost oprite să intre în Romania, prin Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II.

Poliţiştii de frontieră arădeni împreună cu lucrători din cadrul Gărzii de Mediu Arad nu au permis intrarea în ţară a opt mijloace de transport încărcate cu peste 130.000 de kilograme de deșeuri, constând în haine şi mobilier second hand, pentru care șoferii nu au putut prezenta documentele prevăzute de lege necesare transferului unor astfel de materiale.

„În data de 17 iunie, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au efectuat, pe sensul de intrare în ţară, controlul specific asupra a opt  automarfare, conduse de cetăţeni români. Aceștia transportau, conform documentelor de însoțire a mărfii, haine second hand şi mobilier de la diferite societăți comerciale din Cehia, Germania și Austria pentru firme din România. Existând suspiciuni cu privire la legalitatea transporturilor, poliţiştii de frontieră au solicitat sprijin autorizat reprezentanţilor Comisariatului General București din cadrul Gărzii Naționale de Mediu. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că automarfarele erau încărcate cu haine second hand și mobilier intr-o stare avansată de degradare, fiind de fapt deşeuri, pentru care șoferii nu au prezentat documentația necesară prevăzută de lege. În total, în cele opt vehicule erau transportate 130.588 de kilograme de deşeuri. În toate cazurile, autoritățile de control au dispus nepermiterea intrării pe teritoriul României a mărfurilor transportate”, precizează reprezentanții Poliției de Frontieră.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.