Apel la spiritul civic al arădenilor: Donaţi sânge!

Apel la spiritul civic al arădenilor: Donaţi sânge!

Arădenilor li se solicită să reacţioneze la criza acută de sânge RH negativ de la Centrul de transfuzie sanguină din Arad, aflat în situaţia în care, dacă ar apărea o urgenţa majoră, ar fi nevoit să apeleze la alte centre din ţară. Primii care au reacţionat public în acest caz au fost senatorul Mihai Fifor şi deputatul Dorel Căprar.

„Ne întrebăm de unde atâta indolenţă din partea conducerii Consiliului Judeţean, în a cărei administrare se găseşte Spitalul Judeţean, implicată în tot felul de jocuri politicianiste de culise, în loc să gestioneze probleme de o asemenea gravitate, care pun în pericol vieţile pacienţilor. Ce înseamnă situaţie critică pentru aceşti domni politicieni, în condiţiile în care Stocul de Rh Negativ este pe avarie de aproximativ o săptămână?”, afirmă deputatul Dorel Căprar.

„Împreună cu colegul meu Dorel Căprar, preşedintele PSD Arad, vom demara o amplă acţiune civică pentru donarea de sânge, la care chemăm arădenii să ni se alăture. Nu e populism, nu e politicianism, este doar ceva ce fiecare cetăţean ar trebui să facă în mod constant. Să fie în sprijinul aproapelui său!”, a conchis senatorul Mihai Fifor.

  1. Dorutzu la cati bani face si cum isi bate joc de joc de proprii oameni, poate sa doneze?

    Raspunde
  2. Janet, amanta cu doru, doneaza? Sau are alcolemie in sange? Mai multe poze pe fb cu sotul si hai ca ne a pacalit ca i familista… e a echipei

    Raspunde
  3. cand unii au sangele rece salut cetatenii care merg sa doneze si multumim pentru idee

    Raspunde
  4. Cand unii primesc bani din partid si au contracte cu primariile, gen cabinetele de avocatura acoperite de dorutzu, ar trebuii sa plateasca , macar simbolic, donatorii de sange

    Raspunde
  5. Hai sa promovam aceste actiuni politice, cu plata facuta de avocati facuti peste noapte in baroul din mh. Apropos, stiti cine a facut aceasta actiune, in PSD, dupa ce dorutzu a luat deputatia? De ce nu se vb despre acea studenta? Se promoveaza idioti in Psd Arad?

    Raspunde
  6. da multe poate capra asta! eu lam vazut cusefa dela ambulanta pe la chefuri. si ea selauda ca el apuso acolo. o fi vrun rege ca blajnbar si nu stim?

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.