PERFORMANȚĂ: Sportivii de la „Special Olympics” s-au întors cu 21 de medalii de la Jocurile Mondiale de Iarnă (GALERIE FOTO)

PERFORMANȚĂ: Sportivii de la „Special Olympics” s-au întors cu 21 de medalii de la Jocurile Mondiale de Iarnă (GALERIE FOTO)

Delegaţia „Special Olympics” a României, participantă la Jocurile Mondiale de Iarnă, competiţie desfăşurată în Austria, s-a întors acasă cu un braţ de medalii.

Printre participanţi s-a numărat şi arădeanca Mara Oprea, medaliată cu bronz la proba de snowshoeing.

În drumul lor spre casă, membrii delegaţiei au fost primiţi la Consiliul Judeţean Arad, de Erika Stark, directorul Direcţiei Generale pentru Protecţia Copilului Arad, unde au fost întâmpinați cu un tort și au primit diplome pentru performanța lor.

„21 de medalii într-o competiţie de iarnă, în care tradiţia nu ne-a avantajat, vă conferă respectul nostru, al tuturor! Vă felicităm pentru felul în care aţi reprezentat România! Suntem mândri de voi!”, este mesajul reprezentanților CJA transmis cu această ocazie.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.