Pericol pe șosele: Doi șoferi surprinși în trafic cu alcoolemii record

Pericol pe șosele: Doi șoferi surprinși în trafic cu alcoolemii record

Polițiștii rutieri au depistat marți, în trafic, doi bărbați care au condus vehicule având alcoolemii record.

În jurul orei 19, un arădean de 50 de ani a fost depistat de polițiștii Biroului Rutier pe strada Gorunului, în timp ce conducea un moped având o alcoolemie de 1,27 mg./l. alcool pur în aerul expirat.

Cu o alcoolemie de 1,25 mg./l alcool pur în aerul expirat a fost depistat de polițiștii din Vladimirescu, în jurul orei 23, un bărbat de 33 de ani, din Șagu, în timp ce conducea un autoturism pe DN 7 (Vladimirescu).

Conform procedurii, s-a dispus recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei, pe numele celor doi fiind întocmite dosare de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere de vehicule, sub influența alcoolului.

Nu vă urcaţi la volan, dacă aţi consumat băuturi alcoolice!

Consumul de alcool înseamnă diminuarea capacităților senzoriale și motrice, avertizează polițiștii.

Un om treaz (cu simțuri agere și odihnit) are un timp de reacție de circa o secundă atunci când vrea să frâneze, în vreme ce, în cazul unui șofer care a consumat alcool, acest timp crește.

La o viteză de 90 de km/h, mașina parcurge circa 25 de metri într-o singură secundă, iar distanța totală de frânare până la oprirea efectivă este de 86 de metri.

Legea prevede o pedeapsă cu închisoarea de la 1 la 5 ani pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge (0,40 mg./l. în etilotest). De asemenea, pe timpul cercetării, permisul este reţinut fără drept de circulaţie.

O concentraţie alcoolică în sânge sub această valoare situează fapta în zona contravenţională şi se pedepseşte cu amendă cuprinsă între 9 şi 20 de puncte, iar ca măsură complementară permisul de conducere este suspendat pentru o perioadă de 90 de zile.

Loading...

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.