Evenimentul sportiv Duatlonul Aradului, ediţia 2015, a adunat sâmbătă, 26 septembrie 2015, în Lunca Mureșului, pasionaţii de ciclism şi atletism din zona de vest a țării.
Compeţitia a fost compusă din trei curse: Duatlonul Verde (individual şi ştafetă), Semimaratonul Verde şi Crosul Lunca Mureşului.Toate cele trei probe s-au desfăşurat în Parcul Natural Lunca Mureşului, evenimentul fiind coordonat de către Adrian Glogovețan și având ca suport o echipă formată din 100 de voluntari.
Evenimentul a fost organizat de către Clubul Sportiv Experienţa Multisport împreună cu Primăria Municipiului Arad și Centrul Municipal de Cultură Arad având ca parteneri: Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Arad, Parcul Natural Lunca Mureșului, Best Consulting, Asociația Millenium Center, Century Bike, Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” Arad, Universitatea „Aurel Vlaicu” Arad, Pure Fitness și Marcus Photo.
Sâmbătă, startul evenimentului a fost dat prin proba de duatlon, unde individual sau în echipă de două persoane, 113 concurenţi au parcurs 4 kilometri în alergat, au pedalat apoi 6.5 kilometri pentru ca la final să alerge din nou 4 kilometri.
A urmat apoi Semimaratonul Verde (21.1 km) și Crosul Lunca Mureșului (7k m) unde au alergat 94 persoane pe un traseu stabilit în Pădurea Ceala.
Primii trei sosiți din fiecare categorie (feminin, masculin, echipă) au fost premiaţi de către Best Consulting, Century Bike, Pure Fitness și Marcus Photo.
Câştigătoarele la categoria feminin au fost:
Duatlonul Verde individual: locul I Todoran Renata, locul II Klein Adriana, locul III Mateaș Diana; Semimaratonul Verde: Palcu Cristina, Avram Elena și Reghiș Ioana; Crosul Lunca Mureşului: Mateucă Denisa, Costuț Sorina Daniel și Diaconu Alexandra.
La masculin primii clasaţi au fost:
Duatlonul Verde individual: Silinc Ionuț, Măran Ionuț Sebastian și Barkasz Daniel;
Semimaratonul Verde: Mîneran Constantin-Gabriel, Miclăuș Cătălin și Bugari Alin;
Crosul Lunca Mureşului: Unterweger Roland, Zlotea Gheorghe și Todincă Dacian.
Primii care au parcurs proba de duatlon în ştafetă au fost:
locul I: ştafeta Inginerii – Manoilă Viktor şi Burcă Cristian;
locul II: ştafeta Kipkelenge – Team – Unterweger Roland şi Todincă Dacian;
locul III: ştafeta Johns – Veres Ioan şi Suciu Ioan.
Alături de celelalte evenimente sportive organizate de către Experiența Multisport și Duatlonul Aradului și-a propus promovarea unei educaţii pentru sănătate prin încurajarea alergării şi ciclismului în rândul amatorilor.
Lasă un comentariu