Pompierii au salvat de la distrugere o casă cuprinsă de flăcări (FOTO)

Pompierii au salvat de la distrugere o casă cuprinsă de flăcări (FOTO)

Pompierii arădeni au salvat o casă care a fost cuprinsă de flăcări.

Pompierii militari din cadrul Detașamentului Sebiș – Garda 2 Gurahonț au intervenit marți seara, în jurul orei 23.15, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la acoperișul unei case din satul Roșia, comuna Dieci.

La sosirea echipajelor de intervenție incediul se manifesta la nivelul acoperișului pe o suprafață de aproximativ 20 de metri pătrați, cu posibilitate de extindere.

Intervenția promptă a pompierilor a făcut ca incediul să fie localizat și lichidat în limitele găsite, limitând astfel propagarea flăcărilor.

În urma flăcărilor a ars acoperișul casei pe o suprafață de aproximativ 20 de metri pătrați iar pereții unei încăperi au fost degradați. Pompierii au acționat și pentru evacuarea și salvarea bunurilor aflate în încăpere. Coșul de fum neprotejat termic față de materiale combustibile a fost cauza probabilă de producere a incendiului.

Pompierii atrag atenția cu privire la respectarea regulilor privind apărarea împotriva incendiilor pot evita producerea unor situații în care este pusă în pericol viața și bunurile materiale:

Coşurile de fum trebuie curăţate periodic (în mod obligatoriu la începutul sezonului rece), verificate și reparate (dacă este cazul) de persoane specializate;

În podurile clădirilor, coşurile se tencuiesc pe interior şi pe exterior şi se dau cu var, pentru a se putea observa cu uşurinţă eventualele fisuri prin care ar putea pătrunde scântei ce pot fi surse de aprindere, dacă în zona lui sunt materiale combustibile;

Coşurile de fum se vor izola faţă de elementele combustibile ale planşeelor prin îngroşarea zidăriei de cărămidă a coşului cu 25 cm, iar în spaţiul dintre coş şi planşeu se recomandă introducerea unui strat de materiale necombustibile;

Coşurile aflate în apropierea materialelor combustibile (depozite de furaje, păduri etc.) sau cele situate pe acoperişuri combustibile, vor fi prevăzute cu site sau grătare pentru reţinerea scânteilor;

Se interzice folosirea improvizaţiilor la burlanele metalice de evacuare a fumului cu coturi multiple, montate pe lângă pereţii combustibili sau în apropierea materialelor combustibile.

Foto: ISU Arad

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.