Festivalul Internațional JAZZAR revine cu cea de-a doua ediție, în perioada 26 – 28 mai la Arad.
Primăria Arad, prin Centrul Municipal de Cultură, este și în acest an parteneră în cadrul proiectului muzical JAZZAR.
Festivalul JAZZAR va oferi publicului o incursiune în lumea muzicală a Jazzului. La Sinagoga neologă, în Cetatea Aradului și în Parcul Zsolt Török vor concerta artiști de talie națională și internațională. Evenimentul își propune să prezinte o paletă muzicală largă din punct de vedere stilistic, de la jazz clasic la fusion, jazz experimental, contemporan etc.
„Continuăm proiectul început anul trecut. Vor fi trei zile cu muzică bună. Startul festivalului va fi dat la Sinagogă; Cetatea Aradului a fost rezervată pentru cea de-a doua zi de festival, iar duminică, vom asculta muzică jazz în Parcul Zsolt Török, la fel ca anul trecut. Cred ca va fi un eveniment cel puțin la fel de reușit ca cel de anul trecut. Cred că este loc în rândul evenimentelor organizate în Arad și pentru jazz și cu siguranță arădenii vor demonstra acest lucru.”, a declarat primarul municipiului Arad, Călin Bibarț.
„Avem un eveniment internațional de jazz care sperăm că va reuși să pună Aradul pe harta evenimentelor de acest gen. Anul acesta ca și o noutate avem JAZZAR în Cetate și sperăm să atragem cât mai multă lume. Dacă va fi un succes vom avea parteneriate cu orașe-cetate din alte țări unde sperăm ca în anii viitori să facem un festival internațional regional. Sinagoga pe care o cunoașteți de anul trecut este un spațiu perfect pentru prima zi de festival dedicată jazz-ului experimental. Vom continua cu Cetatea Aradului, iar apoi ne mutăm în Parcul Zsolt Török, devenit tradițional. Este un loc liniștit, cu multă vegetație, potrivit pentru a savura diferitele genuri de jazz. Vă așteptăm să veniți în număr cât mai mare.”, a menționat Roland Boiț, preşedintele Asociaţiei „Europeanul”.
O altă noutate a acestei ediții este Bursa Muzicală Jazzar care are ca scop susținerea tinerilor muzicieni. Din fondurile colectate se vor acorda anual premii pentru artiștii în devenire implicați în crearea unor proiecte muzicale în cadrul Festivalului JAZZAR.
„Încercăm să continuăm obiectivul nostru principal de aproape zece ani prin care susținem performanța în rândul tinerei generații. În fiecare an îi premiem pe cei mai buni la învățătură, cultură și sport în cadrul Balului Comunității Arădene. Anul acesta ne-am propus să susținem și tinerii muzicieni care urcă pe scena festivalului. Cei care vor contribui la Bursa Muzicală Jazzar vor primi pentru gestul lor de mărinimie o incursiune de neuitat în lumea muzicală a Jazzului şi acces în două din cele mai emblematice locaţii din Arad: Sinagoga neologă şi Cetatea Aradului unde vor concerta artiști de talie națională și internațională.”, a mai precizat Roland Boiț.
Accesul publicului la spectacolele organizate în Parcul „Zsolt Török” va fi gratuit și liber, iar pentru spectacolele organizate în Cetate și Sinagoga neologă accesul se va face pe bază de Carte de Identitate și invitație care se poate obține după efectuarea contribuției de 75 lei, online pe www.jazzar.ro, sau fizic de la casieriile Filarmonicii sau a Teatrului Clasic „Ioan Slavici” din Arad (începând de marți, 9 mai).
Lasă un comentariu