Premierul Ponta, despre licitaţia lucrărilor la autostrada Arad – Nădlac: Cine contestă, pierde 100.000 de euro!

Premierul Ponta, despre licitaţia lucrărilor la autostrada Arad – Nădlac: Cine contestă, pierde 100.000 de euro!

Premierul Victor Ponta a vizitat, joi după-amiază, şantierul autostrăzii Arad – Nădlac. Referindu-se la licitația pentru desemnarea firmei care va executa lotul doi al autostrăzii, între Pecica și Arad, și al cărei câștigător va fi anunțat pe 25 august, premierul a spus că speră să nu existe contestații nefondate în acest caz.

„Înțeleg dintr-un calcul făcut de CNADNR că dacă cineva contestă aici la lotul doi (al autostrăzii, n.r.) și pierde, noi încasăm vreo 100.000 de euro. M-aș bucura să nu se conteste, decât să le luăm banii”, a spus Victor Ponta.

Premierul a declarat că este nevoie ca legea privind achizițiile publice să fie modificată în sensul unei mai bune selecții a firmelor câștigătoare, evitându-se astfel cazurile unor companii care câștigă licitații și apoi nu mai duc la îndeplinire contractele.

„Am schimbat un pic, nu suficient, la legea achizițiilor publice, în sensul în care am introdus amenzi un pic mai mari pentru cei care contestă doar ca să conteste”, a afirmat premierul.

El a arătat că modificarea legii achizițiilor publice trebuie discutată și cu Comisia Europeană, în așa fel încât firmele „neserioase” să nu mai poată câștiga licitații publice de lucrări.

  1. CIUMPALACII ROSII 18 iulie, 2014, 11:24 am

    Ba pontache,da cu caftoiul dintre don madutze si cap-rar ai rezolvat ? Pre care il sprijini ?! Vai de capul,partidul si guvernul teu !

    Raspunde
  2. I thank you humbly for shanirg your wisdom JJWY

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.