OPINIE/ Claudiu Cristea: Probleme de conținut

Să nu credeți că apariția caraghioasă, în vestă reflectorizantă, a primarului Falcă interpretând nuș’ce scenetă a scos Aradul din cursa pentru Capitală Europeană a Culturii 2021. Nu. Este adevărat, candidatura arădeană a fost dominată de un amatorism cras. Mediocritate, acțiuni dezarticulate, evenimente publice pline de suficiență și grandomanie, un „concept” căruia îi lipsește chiar… conceptul. Toate acestea asortate cu exprimări nefericite, agramate și chiar cacofonii în procesul de PR, comunicare, în ziare, pe social-media.

Totuși, cum a fost posibil ca Aradul să fie prezentat atât de slab? Este doar vina echipei care a gestionat această candidatură?

Pentru a răspunde, trebuie să ne întoarcem la fondul problemei. Care sunt criteriile pe care un oraș trebuie să le îndeplinească pentru a deveni capitală a culturii? Iată, le-am publicat încă în ianuarie 2013 și atrăgeam atenția că administrația e pe un drum paralel, că a adoptat încă de pe atunci o cale greșită. Cerințele de bază, așa cum puteți vedea, erau exact acelea de a încuraja inițiativele culturale indepenedente și de a prezenta „rolul care le-au jucat (n. orașele) în cultura europeană, legăturile lor cu Europa, identitatea europeană a acestora”.

Ce a făcut în schimb primarul Falcă? În loc să delege această operațiune unor persoane care pricep limbajul acestor criterii, s-a suflecat la mâneci, și-a luat casca, târnăcopul și vesta reflectorizantă și s-a pus în fruntea diviziei. Știe el bine ce și cum trebuie făcut. În loc să avem o candidatură susținută larg, de tot orașul, am avut una bazată pe un număr mic de participanți, cei care au acceptat, cei mai mulți din politețe, să cânte în corul dirijat de cabinetul 1.

Și pe lângă neștiință mai e și premeditarea. De fapt această candidatură era un pretext perfect legal pentru alocări bugetare în scopuri care nu au nici o legătură cu actul de cultură și nici cu Aradul. Fântâni arteziene, parcări în loc de parcuri sau relocări de parcuri, Mureșul navigabil, construcția unei ecluze. Paranoia de tip ceaușist.

* * *

Dar nu e doar atât. Vă mai aduceți aminte cum a început acest proiect? Vă mai aduceți aminte de „3 pentru Arad”? Eu da, și-mi aduc aminte foarte bine și cine a fost nașul acestui proiect. Da, ideea consilierului PDL, Cătălin Lazurca, aceea a candidaturii Aradului nu era rea. La urma urmei orașul, tot mai provincial în ultimul deceniu, avea nevoie de un ideal, de un proiect major care să-l mobilizeze, să-l scoată din starea de lâncezeală.

M-aș fi alăturat, după puterile mele, unui asemenea proiect dar…

Am fost neplăcut surprins, încă de la început, atunci când am citit pe Facebook primul document de concept publicat de domnul Lazurca, intitulat: Concept de comunicare Arad Capitală Europeană a Culturii 2021 (Schiță pentru un brand story arădean. Vocabular și concepte fundamentale). Fără să intru acum în detalii, am sesizat în text insistența cu care se încerca eliminarea moștenirii istorice a orașului și promovarea ideii de reinventare identitară. Wait! Identitatea nu este cumva acel ceva care desenează un același profil trăind în mai multe epoci? De ce antiteza vechi-nou din document? De ce ar trebui aruncat Aradul nostalgic la gunoi pentru a face loc unui Arad reinventat? Tradiția cu modernitatea nu fac casă bună?

Am suspectat din prima clipă „reinventarea” ca fiind alibiul perfect pentru un arbitrariu identitar. Și sincer m-a îngrijorat disprețul (adevărat, subtil exprimat) față acele elemente de arhitectură, de istorie care chiar dau profil orașului. Un singur exemplu: „clădiri impozante de pe bulevardul central (fără foarte mare valoare arhitecturală)”. Zău, fără foarte mare valoare arhitecturală?

Una peste alta, îmi pare că acest concept al „reinventării” dacă nu e dictat, cel puțin slujește 100% „viziunea” comanditarului politico-administrativ —­ adică a primarului Falcă. Acesta, la rândul său, consideră „cele vechi” vrednice de tot disprețul. El simte nevoia să schimbe fața Aradului pentru a-l face „mai frumos”. Este în permanență inconfortabil cu moștenirea orașului și simte că are o misiune divină să schimbe radical lucrurile. Un fel de Ceaușescu mai micuț, de provincie.

Și apoi, din nou, criteriile de care vorbeam. Nu spun ele că „orașele candidate trebuie să prezinte rolul care le-au jucat în cultura europeană, legăturile lor cu Europa, identitatea europeană a acestora”? Ba da. Atunci noi de ce am luat-o pe contrasens? Iar dacă ne uităm, vedem că orașele care au mers mai departe au pus accent, nu pe reinventarea identității, ci pe regăsirea identității lor istorice. A aceleiași identități fondatoare. A poveștii central-europene în cazul Clujului și a Timișoarei, care este și povestea noastră, a Aradului. Și asta nu pentru că sunt paseiști ci pentru că întotdeauna e mai economic, eficient și moral să fii ceea ce ești și nu să pretinzi că ești altceva.

* * *

Sper să nu mai am ocazia să-l văd pe Falcă, pe YouTube, în vesta reflectorizantă jucând comédia cu Aradul. Niciodată.

Claudiu Cristea