Regizorul Radu Dinulescu, premiat pentru „Fabuloasa călătorie a domnului Nostoc“

Regizorul Radu Dinulescu, premiat pentru „Fabuloasa călătorie a domnului Nostoc“

Regizorul Radu Dinulescu a fost premiat pentru spectacolul „Fabuloasa călătorie a domnului Nostoc“. Între 13 şi 23 noiembrie, la Bucureşti s-a desfăşurat ediţia a X-a a Festivalului Internaţional al Teatrului de Animaţie „Spectacole de colecţie“, organizat de Teatrul Ţăndărică din Bucureşti. Printre invitaţi s-a numărat şi trupa Marionete a Teatrului Clasic „Ioan Slavici“ Arad, care s-a prezentat în concurs cu spectacolul „Fabuloasa călătorie a domnului Nostoc“, în regia lui Radu Dinulescu. Iar prezenţa trupei arădene a fost una cuceritoare, spectatori şi juriu, deopotrivă, fiind impresionaţi de spectacolul arădean.

Dovadă în acest sens stă faptul că regizorul Radu Dinulescu a câştigat Premiul pentru Regie. Acesta a fost acordat ex aequo lui Radu Dinulescu şi lui Konrad Dworakowski (pentru spectacolul „Kajtus, vrăjitorul” – Teatrul pentru copii și tineret „Luceafărul”, Iași). Distribuţia spectacolului „Fabuloasa călătorie a domnului Nostoc“ este formată din actorii Lenuţa Dorobanţu şi Sorin Dorobanţu, premiera având loc în data de 8 iulie 2011, la Avignon (Franţa).

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.