REGULI NOI pentru ÎNMORMÂNTĂRILE din România. Morții vor purta BRĂȚĂRI!

REGULI NOI pentru ÎNMORMÂNTĂRILE din România. Morții vor purta BRĂȚĂRI!

Cum toate lucrurile care privesc viii merg ca unse în România, aleșii noștri s-au gândit că a sosit momentul să facă ordine și pe lumea cealaltă.

Așa se face că deputații au elaborat un proiect de Hotărâre care impune noi reguli pentru înmormântări.

Astfel, îmbălsămarea devine obligatorie atunci când familia decide să expună decedatul în locuri publice, inclusiv la capelă, cu sicriul deschis sau dacă mortul este transportat la o distanță mai mare de 30 de kilometri, fotografierea corpului defunctului fără acordul aparținătorilor va fi interzisă, cu excepția procedurilor judiciare, iar morții vor purta câte o brățară pe care vor fi trecute datele de identificare ale firmei funerare care s-a ocupat de înmormântare.

Și prestatorii de servicii funerare vor trebui să îndeplinească o serie de condiții. Ei vor trebui să aibă aviz de la consiliul local și să întrunească mai multe condiții: să nu aibă datorii restante la bugete (local, de stat, asigurări), să aibă minimum 3 angajați pentru a căra sicriele. Totodată, sicriele vor trebui să aibă certificate de conformitate (rezistență la șocuri mecanice, să fie etanșe, etc…).

De asemena, în spitale și în cimitire va fi interzisă orice formă de publicitate pentru firmele prestatoare de servicii funerare.

Amenzile pentru cei care nu vor respecta noile reglementări sunt usturătoare, fiind cuprinse între 500 si 20.000 lei.

 

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.