Teatrul arădean prezintă săptămâna aceasta două reprezentanţii ale unui spectacol despre iubirea începutului de secol XXI. Este vorba despre „Reunificarea celor două Corei”. Prima reprezentanţie va vea loc miercuri, 3 decembrie, de la ora 19,00, în sala Studio a Teatrului Clasic „Ioan Slavici” Arad iar cea de-a doua joi, 4 decembrie, de la aceeaşi oră şi în aceeaşi sală. Distribuţia spectacolului „Reunificarea celor două Corei”, de Joel Pommerat, în regia lui Radu – Alexandru Nica, este formată din actorii Dorina Darie – Peter, Alina Danciu, Cecilia Donat, Mariana Tofan – Arcereanu, Carmen Vlaga – Bogdan, Ovidiu Crişan, Andrei Elek, Zoltan Lovas, Ioan Peter. Scenografia este semnată de Ioana Popescu, muzica şi sound design-ul de Vlaicu Golcea iar coregrafia de Florin Fieroiu.
„«Reunificarea celor două Corei» n-are nimic de-a face cu o posibilă poveste cu substrat politico-social. Titlul e o pistă falsă. Şi o frumoasă metaforă care se deconspiră de-abia într-unul dintre episoade, textul fiind o suită de secvenţe care compun un puzzle interesant pe tema „iubire”. Iubire în secolul XXI. Cuplu… Trădare, încredere, relaţii interumane… Situaţiile decupate din realitate, cu o doză de banal care pe alocuri capătă tente absurde, sunt concepute de Radu-Alexandru Nica astfel încât să evite psihologizările în exces, care altminteri ar fi fost destul de tentante. Regia se rezumă la o punere în scenă simplă, minimalistă, fiecare dintre secvenţe fiind construită ca un mic spectacol în sine, ca o partidă în care nimeni nu câştigă şi nimeni nu pierde, care se încheie aproape întotdeauna înainte ca balanţa psihologică să se încline într-o parte sau în alta. În fond, acesta pare să fie pariul regiei. Să nu ofere soluţii niciuneia dintre probleme, să se plaseze în zona în principiu imposibilă a echilibrului absolut. Personajele, aşa cum le creează actorii Teatrului din Arad sunt oameni-schiţă, prototipuri ale unor situaţii umane, purtători ai unor sensuri, gânduri şi sentimente niciodată dezvăluite mai mult decât o permite episodul respectiv, regizorul având, evident, grijă să nu-i lase să cedeze tentaţiei de a psihologiza mai mult decât e cazul. Ceea ce nu înseamnă că în spatele lor nu se ghicesc trasee psihologice bine conturate de o trupă care funcţionează echilibrat în context.” – Monica Andronescu, yorick.ro.
Lasă un comentariu