SĂRBĂTOARE la Arad: UTA a bătut Petrolul la scor de neprezentare şi se distanţează pe primul loc (UPDATE VIDEO)

SĂRBĂTOARE la Arad: UTA a bătut Petrolul la scor de neprezentare şi se distanţează pe primul loc (UPDATE VIDEO)

UTA a învins astăzi cu scorul de 3 – 0 pe Petrolul Ploieşti, consolidându-şi fotoliul de lider înainte de pauza competiţională.

În pofida scorului, partida a fost una echilibrată până la pauză, în nota de dominare a UTA-ei în primele 15 – 20 de minute şi cu o revenire a Petrolului în partea a doua a mitanului.

Echilibrul s-a rupt în min. 45, când Sergiu Arnăutu, de la oaspeţi, a fost eliminat pentru proteste şi injurii aduse arbitrului central.

Revenită de la cabine UTA a forţat şi, deşi a avut şi Petrolul momente bune, a reuşit să înscrie de trei ori, prin Buhăcianu, Rus şi Ioniţă.

Utiştii au terminat în uralele publicului, acumulând 41 de puncte în clasament, cu patru mai multe decât CS Mioveni şi şase în faţa Rapidului.

Urmează însă un tur de foc, în care arădenii trebuie să confirme faptul că poziţia de acum nu este întâmplătoare, astfel încât în sezonul 2020 – 2021 „Bătrâna Doamnă” să se regăsească în Liga I, acolo unde, de altfel, îi este locul.

Numai UTA!

Publicată de Orlando Toader pe Duminică, 8 decembrie 2019

UTA Arad 3 – 0 Petrolul Ploiesti / 08.12.2019

Ultimul meci din anul 2019 pentru UTA Arad.Au marcat : Valentin Buhacianu, Ciprian Rus și Alexandru Ioniță.

Publicată de Bătrâna Doamnă pe Duminică, 8 decembrie 2019

Ce a spus antrenorul Laszlo Balint:

 

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.