Schimbarea gazonului, „bătută în cuie”. Din octombrie, UTA se mută din Arad

Schimbarea gazonului, „bătută în cuie”. Din octombrie, UTA se mută din Arad

În Sala Regina Maria a Palatului Administrativ a avut loc astăzi o întâlnire de lucru legate de începerea lucrărilor de schimbare a gazonului pe stadionul „Francisc Neuman”, decizia luată fiind aceea că acestea vor începe în această toamnă.

La discuție au participat antrenorul Mircea Rednic, reprezentanți ai FC UTA, ai Suporter Club UTA, Recons, , Sports Fields – firma care a câştigat licitația, ai departamentului tehnic al Primăriei, precum și primarul Călin Bibarț și viceprimarul Lazăr Faur.

În urma întâlnirii, s-a decis ca lucrările să înceapă în luna octombrie a acestui an. Documentația necesară pentru demararea proiectului este în curs de autorizare, în curând urmând să fieanunțată data exactă a începerii lucrărilor.

Dar, cu siguranță, meciul UTA – Voluntari din 30 septembrie se va juca pe stadionul „Francisc Neuman”, anunță municipalitatea.

„Înțeleg poziția fiecărei părți, atât a staff-ului tehnic, a suporterilor şi a clubului. Depindem de perioada de vegetație, de legislația privind cheltuirea banilor publici şi, pe cât posibil, de meciurile echipei. Am decis să luăm în considerare opinia specialiştilor care spun că toamna este perioada optimă pentru schimbarea gazonului. Constructorul a garantat că va finaliza întreaga lucrare astfel încât echipa să revină pe stadion în luna ianuarie”, a declarat Călin Bibarț, primarul municipiului Arad, la finalul ședinței.

  1. […] cauza lucrărilor de schimbare a gazonului, UTA este nevoită să joace la Oradea până la finalul acestui an. Revenirea la Arad se va […]

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.