„Creierul, ultima frontieră? – un eveniment organizat de UVVG Arad

„Creierul, ultima frontieră? – un eveniment organizat de UVVG Arad

A treia întâlnire din cadrul „Dialogurilor Universitare by UVVG” a avut loc, în seara zilei de 13 mai, într-unul din cele mai frumoase edificii ale Aradului: Filarmonica Arad.

George Grigoriu, moderatorul discuției, i-a avut ca invitați pe acad. prof. dr. Alexandru Vlad Ciurea, un neurochirurg de excepție, cu peste 24.000 de intervenții chirurgicale, și pe cunoscuta actriță Daniela Nane, cu care s-au dezbătut una din cele mai actuale teme ale științei și societății actuale: creierul. Pentru a ilustra puterea acestui organ, pianista Ioana Lupașcu a atins sufletele auditoriului cu interpretarea sa, pe parcursul evenimentului.

Preț de trei ore, auditoriul a fost purtat în sfera superioară a simțurilor, împletindu-se, din emoțiile vorbitorilor, senzații sublime, transmise prin muzică și vorbe alese din versuri, religie, medicină, inspirație și vocație, venite și menite să înalțe sufletele tuturor celor prezenți.

„Întâlnirea a fost posibilă și datorită partenerilor: Consiliul Județean Arad, Arhiepiscopia Aradului, Instituția Prefectului Județul Arad, Primăria Municipiului Arad, Centrul Cultural Județean Arad, Filarmonica de Stat Arad, Asociația «Cetatea Voluntarilor» Arad. Mulțumim sponsorilor noștri : Fundația de Medicină Celulară și Moleculară București, Compania de Apă Arad; Spitalul Medlife Genesys Arad, Hotel Best Western Central Arad, Auto Schunn Arad, Glasspandor SRL, Farmacia Deryy Farm 2000, Pro Arhitectura, Rotary Arad Cetate. Decorul floral a fost asigurat de Melinda Floral Design. Evenimentul a fost transmis live pe facebook, în cel mai scurt timp urmând a fi postat pe pagina de youtube a UVVG, unde vă invităm să vă abonați, pentru a fi la curent cu toate noutățile și activitățile noastre:  https://www.youtube.com/@uvvgarad.”, precizează reprezentanții Universității de Vest „Vasile Goldiș” (UVVG) Arad.

Sursa foto: UVVG Arad

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.