Garda de Mediu a oprit un transport de haine uzate, considerate a fi deșeuri, care urma să ajungă la o firmă din România

Garda de Mediu a oprit un transport de haine uzate, considerate a fi deșeuri, care urma să ajungă la o firmă din România

O firmă a încercat să introducă în România, prin PTF Nădlac, mii de kilograme de haine foarte uzate, acestea fiind catalogate drept deşeuri.

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au efectuat pe sensul de intrare în ţară, controlul specific asupra unui automarfar, condus de un cetăţean român. Acesta transporta conform documentelor de însoțire a mărfii, articole de îmbrăcăminte şi textile uzate de la o societate din Germania, pentru o firmă din România.

În urma verificărilor efectuate, cu sprijinul  reprezentanților Comisariatului Județean Arad din cadrul Gărzii Naționale de Mediu, s-a constatat faptul că automarfarul era încărcat cu îmbrăcăminte și textile cu grad ridicat de uzură, fiind de fapt deşeuri în greutate totală de 16.000 de kilograme. De asemenea, în urma verificărilor s-a stabilit faptul că pentru întreaga încărcătură transportată, șoferul automarfarului nu a prezentat documentația necesară prevăzută de lege pentru transferul de deşeuri.

Autoritățile de control au dispus nepermiterea intrării pe teritoriul României a mărfii transportate.

  1. […] post Garda de Mediu a oprit un transport de haine uzate, considerate a fi deșeuri, care urma să ajungă… appeared first on […]

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.