Urmările TRAGICULUI ACCIDENT de la Vladimirescu: Se solicită montarea unor SEMAFOARE INTELIGENTE în trei localităţi

Urmările TRAGICULUI ACCIDENT de la Vladimirescu: Se solicită montarea unor SEMAFOARE INTELIGENTE în trei localităţi

Accidentul de zilele trecute de la Vladimirescu, în care şi-a pierdut viaţa o tânără însărcinată, a determinat USR să solicite amplasarea unor semafoare inteligente la trecerile pentru pietoni de pe DN 7 care străbate localitatea.

„DN7/E68 traversează localitățile Vladimirescu, Mândruloc și Cicir pe care le separă în două. Recentele accidente, precum și nevoia de a crește confortul locuitorilor, impun montarea de urgență a unor semafoare dotate cu radar, care să comute pe roșu dacă viteza legală este depășită. În aceste localități, la o distanță mică fața de DN 7/E 68 se află școlile generale și grădinițele. Totodată, la distanță mică, în unele locuri sub 10 metri, se află și locuințe, afectate de traficul greu, cu crăpături în pereți și probleme de rezistență”, se arată într-un comunicat de presă al USR Arad.

În acest sens, useriştii arădeni citează şi CNAIR: „În mod special dorim să evidențiem faptul, demonstrat de experiența națională si internațională că măsurile cele mai eficiente de siguranța circulației implică restricții fizice sau de reglementare a circulației, care afectează uneori mobilitatea si fluența traficului, deoarece în conformitate cu conceptele din U.E. viața omului este valoarea cea mai importantă din societate.’’

„Din cauza traficului intens care se desfășoară pe acest sector de drum, pentru prevenirea unor evenimente neplăcute în interiorul localităților (având în vedere numărul mare de elevi care intră în contact cu DN 7/E 68 dar și pentru siguranța cetățenilor în general), am solicitat ca pe raza localităților Vladimirescu, Mândruloc  și Cicir să fie montate semafoare cu radar, care comută automat pe culoarea roșie, atunci când se apropie autovehicule cu viteză mai mare decât cea legală. Acest tip de semafoare sunt deja amplasate pe DN 7 în localitatea Nădlac și au efect. În completare, ca măsură imediată, am solicitat trasarea, semnalizarea și presemnalizarea corespunzătoare a tuturor trecerilor de pietoni de pe raza localităților Vladimirescu, Mândruloc și Cicir”, a declarat Raul Rareș Duca, de la USR Vladimirescu.

Citeşte şi:

ACCIDENTUL de la Vladimirescu. Petiție pentru TESTAREA OBLIGATORIE a șoferilor de peste 60 de ani

  1. MARE LIDER USR tu trebue sa te ocupi de VIA CARMINA sa-ti spargi pavajul (piatra foarte scumpa ) din fata locuintei tale pentru a face dezvoltatorul imobiliar trotuarul pietonal ,pe urma sa vii cu pareri . SEMAFOARELE intra in atributiile drumurilor nationale cu avizul politiei rutiere.Din cauza ta si a altor cetateni dezvoltatorul imobiliar nu a facut trotuarele cum este PUZ aprobat de CONSILIUL LOCAL .

    Raspunde
  2. USR-istii doar sa critice si sa strige stiu .

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.