Urmează zile de DISTRACȚIE pentru arădeni, atât în centru, cât și în cartiere! Cine va urca pe SCENĂ în cadrul Zilelor Aradului

Urmează zile de DISTRACȚIE pentru arădeni, atât în centru, cât și în cartiere! Cine va urca pe SCENĂ în cadrul Zilelor Aradului

În cartierele Micălaca, Gai și Bujac vor avea loc timp de trei zile, spectacole de muzică populară și ușoară dar și alte activități cultural-artistice dedicate Zilelor Aradului.

În cartierul Micălaca, în Parcul Sfânta Maria (zona Orizont), programul artistic va începe vineri, de la ora 19.00, cu un concert care îi are ca și invitați pe Nova Band, Rock Abil și Melting Dice. Seara se va încheia cu recitalul trupei de rock alternativ din Republica Moldova, Zdob și Zdub.

Sâmbătă, tot de la ora 19.00, tot în Parcul Sfânta Maria, arădenii vor putea să participe la un spectacol de muzică ușoară cu Sudden Feel, Ricardo Caria și Phaser.

În aceeași locație, naistul și compozitorul român Gheorghe Zamfir și formația de muzică pop-rock Bere Gratis vor concerta la Arad, sâmbătă 18 august.

Gheorghe Zamfir este un naist virtuoz și compozitor român care reușește, de fiecare dată, să cucerească aplauzele întregii planete exprimându-se artistic printr-un instrument aproape uitat. Bere Gratis, pe de altă parte, este sinonim nu numai cu vara, soarele, apa, berea, distracţia, dar şi cu iubirea, prietenia, melancolia, declaraţiile de dragoste şi în general muzica de calitate.

Colaborarea dintre aceștia își propune să ofere publicului un spectacol inedit.

Sâmbătă și duminică, la Ștrandul Neptun, în zona bazinelor echipa Kiss FM Arad va organiza, între orele 11.00 și 20.00 activități recreative care se vor încheia cu Spuma Party.

De asemenea, duminică, între orele 19.00 – 23.00, în parcul Sfânta Maria va fi organizată o seară dedicată folclorului autentic. Pe scenă vor urca ansamblul „Doina Mureșului“ din Arad și soliștii vocali Maria Popovici, Liviu Păcurar, Daniela Dudaș, Irina Iovescu, Liliana Bîtea, Ștefan Muntenaș, Codruța Măgurean și Leontin Ciucur.

Duminică, de la ora 16.00, în cartierele Bujac și Alfa se vor sărbători rugile bisericilor ortodoxe, iar în Gai arădenii vor putea să participe la hramul bisericii ortodoxe sârbe.

Programul evenimentelor:

VINERI, 17 august

10.00 – 23.00 – Picnic festival – zona dintre Belvedere și Perla

18.00 – 19.00 Deschiderea oficială a Zilelor Aradului cu o paradă a costumelor de epocă și o refacere a momentului istoric de predare a diplomei de „Oraș liber regesc“ – Zona cuprinsă între Teatrul Clasic „Ioan Slavici“ – Palatul Administrativ

19.00 – 23.00 – Lansare virtuală Mister ARAD. Concert Nova Band, Rock Abil, Melting Dice, ZDOB ȘI ZDUB – Micălaca, Parcul „Sfânta Maria“

SÂMBĂTĂ 19 august

10.00 – 23.00 – „Picnic festival“  –  zona dintre Belvedere și Perla

11.00 – 19.00 – Ștrandul Neptun – KissFM

18.00 – 20.00 – Spectacol de reconstituire – Garda Apulum  – Parcul Eminescu

19.00 – 23.00 Concert Sudden Feel, Ricardo Caria, Phaser, BERE GRATIS&Maestrul GHEORGHE ZAMFIR – Micălaca, Parcul Sfânta Maria

DUMINICĂ 19 august

10.00 – 23.00 – Picnic festival – zona dintre Belvedere și Perla

11.00 – 19.00 – Ștrandul Neptun – KissFM Spuma Party

18.00 – 19.00 – Spectacol de reconstituire – Garda Apulum – Micălaca, Parcul „Sfânta Maria“

19.00 -23.00 Concert folcloric – Micălaca, Parcul „Sfânta Maria“

19.00 -23.00 Prezentare tabără de muzică și tabăra de coregrafie – Picnic festival

 

Loading...
  1. […] Urmează zile de DISTRACȚIE pentru arădeni, atât în centru, cât și în cartiere! Cine va urca … […]

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.