Vârsta de pensionare ar putea fi redusă pentru anumite categorii de angajaţi

Vârsta de pensionare ar putea fi redusă pentru anumite categorii de angajaţi

Pe ordinea de zi a şedinţei de marţi a Comisiei pentru muncă, familie şi protecţie socială a Senatului s-a aflat Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea art. 55 din Legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, informează AvocatNet.ro. Concret, noi categorii de angajaţi ar putea beneficia de reducerea vârstei de pensionare, putând fi încadrate în grupa I de muncă.

Documentul modifică Legea pensiilor, în sensul recunoaşterii grupei I de muncă pentru toţi pensionarii care au cel puţin 2 ani lucraţi în această grupă, ca fiind activitate desfăşurată în condiţii speciale.

În prezent, legislaţia stabileşte că doar cei care au efectuat un stagiu minim de 6 ani în grupa I de muncă beneficiază de reducerea vârstei de pensionare.

„La stabilirea stagiului de cotizare realizat în condiţii deosebite sunt luate în calcul, în vederea reducerii vârstelor standard de pensionare, şi perioadele de vechime în muncă mai mici de 2 ani realizate în grupa I de muncă şi grupa a II-a de muncă, până la data de 1 aprilie 2001”, se precizează în proiectul de act normativ.

 

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.