Două noi străzi din municipiu vor primi denumiri, potrivit unui proiect de hotărâre aflat la transparență decizională. Este vorba despre o stradă situ...
Clubul de lectură „O Carte pe Lună Arad” invită arădenii la o discuție despre DRAME
Cel mai cool club de carte din oraș ajunge la ediția cu numărul 34. Ne apropiem de final de an, iar în noiembrie, la fel ca la fiecare final de lună, ...
Adrian Todor: „Guvernul PNL a reușit să îngroape economia în numai trei săptămâni“
Adrian Todor, deputat al PSD Arad, susține că „declarațiile prostești” despre bugete duble, găuri negre, lipsa resurselor financiare și în special anu...
Programul manifestărilor organizate de Ziua României la Arad
Ziua Națională a României, 1 Decembrie, va fi marcată în Municipiul Arad printr-o serie de ceremonii militare și religioase. Acestea se vor desfășura ...
CJA a alocat bani pentru cofinanțarea a trei proiecte ERASMUS+
Consiliul Judeţean Arad este partener al Centrului Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Arad în derularea a trei proiecte Erasmus+. „Unul din...
Elevii arădeni au donat peste 1200 de kg de fructe şi legume
Peste 1200 de kg de fructe şi legume au fost donate de către elevii mărinimoşi de la Liceul Naţional de Informatică. Pe parcursul săptămânii trecute,...
Iustin Cionca: „Cuptorul de topit fier «Jumelț» va trece în patrimoniul Consiliului Judeţean Arad”
„Cuptorul de topit fier «Jumelț»” va trece în patrimoniul Consiliului Judeţean Arad. Consilierii judeţeni au aprobat solicitarea adresată Consiliului ...
Stadionul UTA nu respectă standardele UEFA și necesită NOI LUCRĂRI în valoare de PESTE 4 MILIOANE DE EURO
Consilierii locali municipali vor avea pe ordinea de zi a ședinței publice extraordinare de vineri, 29 noiembrie, un nou proiect de hotărâre privind s...
Vești bune pentru BICICLIȘTI! Ce prevede NOUA legislație
Proiectul lui Sergiu Vlad, deputat al USR, fost adoptat astăzi de Parlament, iar bicicliștii vor fi sancționați mai blând, pe măsura pericolului socia...
Amenzi USTURĂTOARE pentru firmele care au efectuat LUCRĂRI în centrul Aradului și în cartiere. Ce au făcut (GALERIE FOTO)
Operatorii care au derulat lucrări de infrastructură pe domeniul public al municipiului și nu au adus la starea inițială suprafețele afectate de săpăt...
Ilie Cheşa: Mărirea capacităţii peluzelor Stadionului UTA poate fi asigurată din bugetul local
Ilie Cheşa, consilier local social-democrat arădean, subliniază cât de important este pentru sportul arădean mărirea capacităţii peluzelor Stadionului...
48 de migranți înghesuiți în remorca unui automarfar, depistați la Nădlac
Zeci de cetăţeni din Irak, Iran, Siria, Afganistan și India care au încercat să treacă ilegal granița au fost depistați la Nădlac în remorca unui auto...
Mona Muscă, Vasile Popovici, Adriana Babeți și Ivana Mladenovic, printre invitații speciali ai primei ediții One World Romania la Arad
One World Romania își însoțește deseori proiecțiile de filme cu dezbateri cu invitați speciali, iar prima ediție a festivalului One World Romania la A...
Andrei Găluț, supraviețuitor al incendiului din clubul Colectiv, cere despăgubiri în valoare de 8 milioane de euro
Fostul solist al trupei „Goodbye to Gravity”, arădeanul Andrei Găluț, supraviețuitor al incendiului din clubul Colectiv din București, cere daune mora...
TRANSDARA a mai prins o „castană” la Arad: Alte patru trasee de transport public din județ. Care sunt acestea
Consiliul Județean Arad informează că, începând din 3 decembrie 2019, pe o perioadă de 60 zile, operatorului de transport SC TRANSDARA SA i-au fost at...
Două comune doresc realocarea sumelor primite de la Consiliul Județean
Două comune au solicitat realocarea sumelor primite de la Consiliul Județean Arad (CJA). În ședința de extraordinară de marți, consilierii județeni au...
Primii administratori de condominii din Arad au susținut examenul final de absolvire
Primii administratori de condominii din Arad au susținut, la sfârșitul săptămânii trecute, examenul final de absolvire a cursului obligatoriu pentru t...
Două decenii de la înființarea Secțiunii Ungaro-Române a Camerei de Comerț și Industrie a Ungariei
Președintele CCIA, Gheorghe Seculici, a participat la aniversarea celor 20 de ani de la înființarea Secțiunii Ungaro-Române a Camerei de Comerț și Ind...
ACCIDENT GRAV în vestul țării! PATRU maşini implicate
Un accident rutier a avut loc în urmă cu puțin timp între Timişoara şi Moşnița Nouă. Impactul s-a produs între patru autovehiule, însă nu se ştiu încă...
O nouă cursă de pe Aeroportul Arad. Despre ce destinație e vorba
Arădenii vor avea parte şi în vara anului viitor de vacanţe în Tunisia. Este vorba despre o cursă săptămânală – în fiecare miercuri – spre...
Peste 15 MILIOANE de EURO pentru MODERNIZAREA DRUMURILOR transfrontaliere
CJA aștepteaptă ofertele pentru modernizarea drumurilor transfrontaliere. Consiliul Județean Arad (CJA) anunța în urmă cu câteva luni câștigarea un im...
Președintele USR Arad a avut o intervenție pentru aderarea la Schengen
Președintele USR Arad a avut o intervenție pentru aderarea la Schengen. Vlad Botoș, președintele USR Arad, a avut o intervenție în plenul reunit al Pa...
ACCIDENT MORTAL pe DN1! Un bărbat, SPULBERAT de un camion
Un accident rutier grav a avut loc luni seara în jurul orei 19.00 pe DN1 între Teiuş şi Aiud, județul Alba. Un pieton a fost spulberat pe stradă de că...
UTA continuă RĂZBOIUL cu Chiajna. Ce a precizat conducerea clubului arădean la replica Concordiei
După ce conducerea clubului Concordia Chiajna a reacționat, prin intermediul unui comunicat de presă, la declarațiile antrenorului arădenilor Laszlo B...
Douăzeci de ani de colaborare economică româno – maghiară
Filiala Judeţeană Arad a Confederaţiei Patronatul Român a celebrat aniversarea a douăzeci de ani de colaborare economică româno – maghiară. Preşedinte...
















