Încă o legătură rutieră cu județul Timiș a câștigat finanțare din fonduri europene: Secusigiu – Variaș. Drumul este impracticabil, în prezent, î...
Slujbă de înviere oficiată la Bisericuţa Ortodoxă din cadrul Campusului Universitar „Vasile Goldiş” din Arad
Conducerea Universităţii de Vest Vasile Goldiş – prof. univ. dr. Coralia Cotoraci, rectorul Universităţii, prof. univ. dr. Aurel Ardelean, preşedintel...
Urmează O NOUĂ MINIVACANȚĂ de CINCI ZILE pentru români. Nu este vorba de cea de 1 Mai! Când se va întâmpla
După minivacanța de Paști, românii vor avea parte, peste puțin timp, de alte cinci zile libere consecutive. Este vorba despre perioada 1 – 6 iun...
Pastorală la Învierea Domnului – 2017
† TIMOTEI DIN MILA LUI DUMNEZEU ARHIEPISCOP AL EPARHIEI ARADULUI Iubitului cler, cinului monahal şi dreptcredincioşilor creştini, binecuvântare, bucu...
Cetatea Voluntarilor și IPJ Arad au adus BUCURIE NEMĂRGINITĂ copiilor mai puțin norocoși (GALERIE FOTO)
Este al treilea an în care Inspectoratul de Poliție al Județului Arad vine în sprijinul inițiativei asociației Cetatatea Voluntarilor, a cărei președi...
Polițiștii au împânzit zona Pieței „Mihai Viteazul” (FOTO)
Poliția locală se afla, în cursul zilei de astăzi, la toate colțurile Pieței Mici. Aceasta este cea mai aglomerata piață în aceste zile, arădenii preg...
Ce NU ai voie să faci în Vinerea Mare
Săptămâna Mare este cea mai importantă perioadă din an pentru credincioși. Ea marchează sfărșitul postului Paștilor, fiind denumită și Săptămâna Patim...
Acord de parteneriat între Municipiul Arad și un oraș din Slovenia. Cetățenii interesați pot depune recomandări privind acest proiect
La intrarea în Primăria Municipiului Arad, începând cu data de joi, 13.04.2017, sunt afişate documentele privind: „Proiectul de hotărâre privind aprob...
Informație de ULTIMĂ ORĂ de la Profi. Ce se întâmplă cu magazinele
Conducerea Profi Rom Food a dat publicității programul funcționării magazinelor în perioada Sărbătorilor Pascale. Iată (vezi jos!) când vă puteți face...
Sebastian Ghiță a fost PRINS la Belgrad. Cum l-a dat de gol fratele său
Omul de afaceri Sebastian Ghiţă, fost parlamentar, a fost prins la Belgrad, anunţă Poliţia Română. Acesta era dat în urmărire generală și internaționa...
Primarii reședințelor de județ din Regiunea Vest au semnat acordurile de selectare a proiectelor depuse în cadrul programului Regio-POR
Primarii reședințelor de județ din Regiunea Vest au semnat acordurile prin care vor selecta proiectele pentru dezvoltare urbană care vor fi depuse spr...
Impresionat de gestul unei studente, UN CADRU DIDACTIC de la UVVG îi urmează exemplul, donând o BURSĂ unui viitor STUDENT
Un cadru didactic de la Univestitatea de Vest „Vasile Goldiș” (UVVG), Facultatea de Științe Socio-Umane și Educație Fizică și Sport, a fost impresiona...
Prezentarea DRUMURILOR județene de REABILITAT și scandalul din CJA. Ce declară CONDUCEREA instituției (VIDEO)
Consiliul Județean Arad a votat astăzi oportunitatea realizării unuia dintre cele mai importante proiecte de infrastructură rutieră. Valoarea acestuia...
Consiliul Judeţean, la ceas ANIVERSAR: 25 de ANI de la înfiinţarea instituţiei
Pentru a celebra 25 de ani de la înfiinţarea instituţiei, Consiliul Judeţean Arad organizează o serie de evenimente, care se vor desfăşura timp de tre...
VIDEO/ Lucian Zadic a lansat o melodie nouă
Lucian Zadic a lansat zilele trecute un nou videoclip, care poate fi urmărit pe toate televiziunile de profil (Hora TV, Taraf TV, Favorit TV etc.). Es...
Trio-ul de aur al ROCK-ULUI ROMÂNESC se reunește pe aceeași scenă
După 40 de ani de carieră, timp în care generații întregi au crescut cu muzica lor, trio-ul de aur al rock-ului românesc se reunește în spectacolul „C...
Dacă-i bal, bal să fie! Conducerea centrală a PNL i-a dat dreptate lui Eusebiu Pistru. Stabilirea delegaţilor, LA LOC COMANDA!
Deputatul Eusebiu Pistru a anunţat, într-un comunicat de presă, că numărul delegaților liberali arădeni la alegerile pentru şefia PNL Arad trebuie rec...
Efectul nefast al tehnologiei asupra europenilor. Studiu realizat de E.ON
Pentru o treime din populația din opt țări europene tehnologia din locuinţe generează o viață mai stresantă și mai complicată, relevă un studiu realiz...
Totul a ieșit la iveală! Imagini DETALIATE cu TURNURILE de pe Lună pe care NASA le vrea ȘTERSE (VIDEO)
Turnurile de piatră de pe lună au fost descoperite recent cu ajutorul programului Google Moon. Google Moon arată că tunurile sunt formate din piatră, ...
Consilierii locali doresc eliminarea taxei din zona comercială a Ștrandului Neptun. Ce s-a votat astăzi
Pe ordinea de zi din cadrul ședinței publice extraordinare a Consiliului Local Municipal care a avut loc astăzi a fost și un proiect de hotărâre privi...
Exercitiu de alarmare în Arad
ISU Arad a anunțat că în 21 aprilie, între orele 10 și 15, va avea loc un exercițiu de alarmare în municipiul și județul Arad. Pompierii arădeni vor a...
Restricţii de trafic pe teritoriul Ungariei. Ce obligații au șoferii în perioada 15 – 17 aprilie
Autorităţile de frontieră din Ungaria au informat Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Oradea, prin Punctul de Contact Comun Artand, desp...
Avantajele şi dezavantajele GENELOR FALSE. Tot ce TREBUIE SĂ ȘTII despre extensiile de gene fir cu fir (GALERIE FOTO+VIDEO)
Popularitatea extensiilor de gene a crescut în ultimii ani, iar motivele pentru care femeile le aleg sunt pe cât de multe, pe atât de practice. „Unele...
Piaţa din România înseamnă totul pentru acești investitori. Un nou lanţ de supermarketuri cu preţuri mici
Un nou lanț de supermarketuri cu prețuri mici ar putea veni în România deoarece piața locală ar putea reprezenta totul pentru investitorii lanțului de...

















