Accident de muncă mortal, la Nădlac. Un muncitor a căzut în cap de pe o schelă!

Accident de muncă mortal, la Nădlac. Un muncitor a căzut în cap de pe o schelă!

Un bărbat în vârstă de 40 de ani şi-a pierdut astăzi viaţa într-un accident de muncă. Acesta se afla pe o schelă înaltă de doi metri de unde a căzut direct în cap, impactul cu solul fiindu-i fatal. Accidentul a avut loc în localitatea Nădlac, în jurul orei 14,00.

Potrivit inspectorilor de muncă, bărbatul accidentat mortal era angajat al firmei „Ardealul Trading”.

„Accidentul s-a soldat cu căderea de la o înălţime de 2 metri a victimei Gabriel Roszkos, în vârstă de 40 de ani, care lucra ca zilier la societatea Ardealul Trading. Evenimentul s-a produs în timp ce bărbatul amenaja o magazie, fiind urcat pe o schelă. Inspectorii de muncă din cadrul Corpului de Control Securitate şi Sănătate în Muncă al ITM Arad s-au deplasat la faţa locului, pentru a efectua cercetări în vederea elucidării împrejurărilor în care s-a produs accidentul, a cauzelor care l-au determinat, a măsurilor de securitate şi sănătate în muncă care nu au fost luate sau respectate şi a persoanelor care se fac vinovate de acesta”, precizează purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Arad.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.