Ambasadorul Canadei la București, în vizită la Arad

Ambasadorul Canadei la București, în vizită la Arad

Ambasadorul Canadei în România a fost prezent astăzi la Arad, unde a participat la un eveniment dedicat Acordului Econonomic Comerical și Cuprinzător U.E. – Canada („CETA”). Acesta a discutat cu prefectul județului Arad căruia i-a comunicat intențiile sale cu privire la promovarea măsurilor cuprinse în Acord.

„I-am mulțumit Excelnței Sale pentru vizită, precum și pentru efortul de a prezenta avantajele Acordului la Arad, în cadrul unui eveniment cu acoperire regională. L-am asigurat pe domnul Ambasador de toată deschiderea pentru colaborare, fiind sigură că în virtutea bunelor relații existente între cele două țări schimburile economice și investițiile vor crește. În discuția noastră am amintit  și despre numeroasa comunitate de cetățeni româno-canadieni, printre care se află și un număr important de arădeni, în contextul apropiatei eliminări totale a obligativității obținerii vizei de intrare în Canada pentru cetățenii români”, a declarat prefectul județului Arad, Florentina Horgea.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.