Arădenii nu rămân fără căldură și apă caldă! Consilierii au aprobat alocarea sumei de 6 milioane de lei din bugetul local pentru CET

Arădenii nu rămân fără căldură și apă caldă! Consilierii au aprobat alocarea sumei de 6 milioane de lei din bugetul local pentru CET

Primăria municipiului Arad este nevoită să acopere din bugetul local parte din pierderile CET Hidrocarburi SA Arad, induse din prestarea serviciului public de producție, transport, distribuție și furnizare a energiei termice pentru populație. Este despre suma de 6.000.000 lei, bani necesari pentru a evita întreruperea în alimentarea cu energie termică a consumatorilor din Municipiul Arad.

Dacă anul trecut, exact în această perioadă primeam de la Guvernul României 16 milioane de lei pentru CET, iată că anul acesta nu am primit niciun ban. Mai mult decât atât, a fost dată şi celebra Ordonanţă care înseamnă pentru Arad o pierdere anuală de 16 milioane de euro. Asta spune multe despre responsabilitatea Guvernului PSD faţă de cetăţeni, faţă de oraşul Arad. Ni s-a promis un sprijin în acest sens, dar guvernanţii PSD au uitat complet şi de promisiuni şi de cei care încă sunt branşaţi la sistemul de încălzire centralizat”a precizat viceprimarul municipiului Arad, Călin Bibarţ.

În prezent, conform adreselor înaintate de furnizorul SC CET Hidrocarburi SA Arad, acesta se află în imposibilitatea îndeplinirii obligativităţii de a asigura continuitatea serviciului public de alimentare cu energie termică în sistem centralizat, pe perioada sezonului rece 2017 – 2018, informează Primăria. Tocmai din acest motiv luni, 13 noiembrie, consilierii locali au fost convocaţi „de îndată” pentru a aproba transferul de bani în contul CET Hidrocarburi SA Arad. Proiectul a fost aprobat cu 20 de voturi „Pentru”, un consilier neputând participa la vot.

„Nu putem lăsa oamenii în frig. Nu avem altă variantă decât să plătim noi, din bugetul local, 6.000.000 lei CET-ului . Chiar dacă domnii de la Guvernare au alte probleme, noi dăm dovadă de responsabilitate faţă de cetăţeni, faţă de copiii din şcoli şi grădiniţe.  Arădenii nu au nicio vină că domnii miniştri de la Bucureşti gândesc altfel“, a completat viceprimarul Călin Bibarţ.

Conform municipalității, nu este pentru prima dată când Guvernul României nu alocă fonduri pentru CET Arad, situaţii similare s-au înregistrat în 2012, 2013, 2015.

 

Loading...
  1. Delia Praporgescu 13 noiembrie, 2017, 9:27 pm

    Oare chiar nu au nici o vina aradenii ? Eu as zice ca sunt cam „adormiti”, chiar multumiti ,dupa nr in care au iesit in strada …poate daca vor ajunge sa -si incalzeasca patul cu uscatotul,atunci se vor trezi !

    Raspunde
  2. ARADUL chiar doarme ,nu vede cum orase ca :TIMISOARA , CLUJ, SIBIU, BRASOV, IASI ,CRAIOVA chiar ?ies in strada ,ce face OPOZITIA si SOCIETATEA CIVILA? Somnu ratiunii naste monstrii !

    Raspunde
  3. Mai bolovanilor, e obligatia municipalitatii sa asigure furnizarea agentului termic in regim de siguranta si continuitate.Mai lasati vrajeala si faceti-va treaba.

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.