Concurs de cultură arădeană pentru liceeni și distincția „Elena Ghiba Birta” pentru profesori

Concurs de cultură arădeană pentru liceeni și distincția „Elena Ghiba Birta” pentru profesori

Consiliul Județean Arad, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar al Județului Arad și Centrul Cultural Judeţean Arad, organizează un concurs de cultură arădeană pentru liceeni. Anunțul a fost făcut astăzi de Claudia Boghicevici, vicepreședinte al CJA, într-o conferință de presă.

„Am afirmat că este foarte important ca tinerii noştri să cunoască trecutul Aradului, să le dezvoltăm respectul faţă de judeţ și de comunitatea de care aparţin. În această idee organizăm acest concurs. Tematica ţine de istoria, economia, cultura Aradului. Mă bucur că ni s-au alăturat Inspectoratul Școlar și Centrul Cultural Judeţan Arad, pentru că astfel inițiativa noastră primește o consistență suplimentară”, a declarat Claudia Boghicevici.

Câștigătorii vor primi cadouri constând în excursii în taberele arădene administrate de Centrul Cultural Judeţean Arad. „Această excelentă iniţiativă vine în întâmpirarea noastră din cel puţin două puncte de vedere. Primul, legat de promovarea istoriei, culturii şi identităţii locale, prin elaborarea şi promovarea monografiilor de cartiere şi de localităţi din judeţul Arad, pe care le-am expus în format digital pe site-ul Centrului Cultural Judeţean Arad, la dispoziţia tuturor celor interesaţi. În al doilea rând, pune în valoare şi cele două tabere pe care le administrăm, Moneasa şi Căsoaia, care se află într-o continuă modernizare şi pe care le dorim puncte de atracţie nu doar judeţene, ci naţionale şi internaţionale”, a precizat Doru Sinaci, directorul Centrului Cultural Judeţean Arad.

În perioada 15 – 30 octombrie, chestionarele vor ajunge în liceele din județ. Cele cu răspunsuri corecte vor participa la o tragere la sorți, de Sfântul Nicolae, în cadrul unui eveniment festiv unde Consiliul Județean le va acorda distincția „Elena Ghiba Birta” profesorilor arădeni de liceu care au avut elevii cu cele mai bune rezultate la olimpiadele școlare, în anul școlar precedent.

„Este onorant pentru mine să anunț, chiar astăzi, de Ziua Educației, instituirea acestei Distincții pentru profesorii arădeni. Ne dorim să construim un Arad al valorilor, un Arad în care se pune accent pe educația tinerilor, copiilor noștri. De aceea, este esențial să prețuim efortul cadrelor didactice și să ne manifestăm recunoștința față de ele”, a accentuat Claudia Boghicevici.

Prof. Maria Borlea, inspector școlar general adjunct, a apreciat inițiativa Consiliului Județean: „O distincție care pune în valoare activitatea cadrelor didactice este binevenită! Cu atât mai mult dacă ea poartă numele unei personalități reprezentative a școlii arădene, fondatoare de unitate de învățământ. Îi mulțumesc doamnei Boghicevici că s-a gândit la profesori și am încredere că pentru fiecare dintre noi va constitui o provocare să își poată adjudeca acest onorant titlu”.

Distincția „Elena Ghiba Birta” constă într-o diplomă și o plachetă iar vicepreședintele CJA Claudia Boghicevici își dorește ca inițiativa să devină o tradiție.

  1. Super buna ideea cu acest prilej ajuta copii sa cunoasca trecutul Aradului.

    Raspunde
  2. Campanie electorala a dnei claudia ,se vrea deputat cu toate ca are serioase probleme, ea si familia ei. Iar despre soferul lui Zavoianu, ma rog sef la cultura aradeana ce sa zici…..sifonare si atat

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.