Eşecul PSD-ului, un partid foarte mare cu propuneri de premier foarte mici

Eşecul PSD-ului, un partid foarte mare cu propuneri de premier foarte mici

PSD-ul şi-a transformat victoria în alegerile parlamentare într-un mare eşec. Este eşecul de a nu fi demonstrat alegătorilor săi şi restului populaţiei din România, pe care o va afecta direct alegerea premierului şi a unui nou guvern, că îi pasă în primul rând de ei, şi nu de setea de putere a unui şef politic. În nici o țară democratică şi civilizată din Vestul Europei nu s-a văzut, ca un partid să intre în cursa electorală şi să câştige, fără o propunere clară de premier. Prim-ministrul unui stat democratic nu e un as în mânecă, pe care îl scoţi, ca la poker, din mânecă, atunci când vrei neapărat să câştigi.

Propunerea de prim-ministru se face, în Germania, cu luni bune, poate un an înainte de alegerile parlamentare. La fel e şi în alte ţări ale Europei, unde purtătorul de stindard politic e clar, e versat politic şi notoriu, cunoscut electoratului şi publicului larg cu bunele şi cu relele sale, căci este om şi el.

Doar în România, din setea de a deţine controlul asupra executivului din stat, preşedintele partidului pesedist, exclus de la funcţia de prim-ministru prin propriile greşeli amendate de instanţă de judecată, duce în derizoriu victoria partidului său în alegeri, desemnând tot felul de no-names (pentru public) la funcţia de premier.

Liviu Dragnea ar putea argumenta că electoratul a votat un program de guvernare, pe care l-a oferit PSD-ul prin gura lui. A lui Dragnea. Şi nu doar prin viu grai, ci şi prin demonstraţii multiple, pe cifre şi pe tablă, la diferite posturi TV. Într-adevăr, promisiunile de mărire a pensiilor, a salariului minim pe economie, de scoatere a 100 de taxe, de impozit zero pe dividende, ca şi pe veniturile unor pensionari şi salariaţi, scăderea TVA din 2018, au atins mulţi români la punctul lor cel mai sensibil: banul din buzunar.

Iar dreapta politică s-a bâlbâit între „raţiune”, „previziuni moderate şi sustenabile” şi un premier tehnocrat de un an şi nedoritor să se angreneze politic, pentru partidul care l-a susţinut. Toate acestea din urmă nu dau bine la electorat, care vrea măcar să viseze că buzunarul îi va fi mai plin şi traiul mai bun, chiar dacă, în sinea lui, intuieşte că va fi ca în ultimul sfert de veac românesc, adică a fost amăgit.

Este greu de crezut că, pentru toate promisiunile PSD, se vor găsi fonduri băneşti reale şi sustenabile în timp. Însă electoratul a înghiţit găluşca şi, înainte de Crăciun, spera într-un parcurs lin de instalare a noului Parlament şi Guvern, care să se pună pe lucru în folosul său. Al său, al poporului, nu al său, al vreunui şef sau fief de partid avid de putere. Însă n-a fost să fie aşa. Dragnea a venit nu cu un as în mânecă, ci cu doi.

Ambele propuneri de premier sunt cel puţin curiozităţi pentru electorat, căci nimeni dintre votanţii de rând habar n-are cine e Sevil Shhaideh, sau Sorin Grindeanu. Despre doamna venită de la Constanța s-a spus că e bună profesionistă, însă are un soţ cu trecut legat ombilical de regimul contestatului dictator sirian Bashar al-Assad. Propunerea a căzut. Avantaj Iohannis. Însă Dragnea i-a ridicat din nou mingea în vole, la fileu.

Nouă propunere este un viceprimar în funcţie şi vicepreşedinte al unei organizaţii de partid judeţene. Din ce în ce mai bine. În biografia sa sta şi că „în 2013, Grindeanu a urmat un program postuniversitar de formare şi dezvoltare profesională în domeniul Ştiinţe Militare, Informaţii şi Ordine Publică – Academia Naţională de Informaţii“, după cum scrie Hotnews. Prin urmare, pe la televiziunile româneşti de ştiri, se speculează că omul n-ar fi străin de influenţe ale SRI. Nu ştim.

Ce ştim este ca ditamai partidul-mamut, PSD-ul cu zeci de mii de membri şi sute de membri marcanţi, cum îi stă bine unui partid cu tradiţie politică, nu poate propune ca premier decât persoane din eşalonul doi, sau chiar trei, dată fiind activitatea lor cu precădere la nivel regional.

Electoratul roman nu e obişnuit să adere doar la idei şi programe-propuneri de guvernare. Iar prin aceasta, electoratul roman nu se deosebeşte fundamental de electoratul din alte ţări, cum ar fi SUA sau Germania, ca să luăm doar două exemple drept reper.

Electoratului, în general, îi trebuie şi figuri marcante, figuri-tractor ale politicii, ale unei idei, ale unei viziuni. Iar premierul unei ţări, dincolo de funcţia să executiv-administrativa, trebuie să fie, la nivel naţional şi internaţional, întruchiparea unei astfel de aşteptări de la poporul său.

Niciuna dintre propunerile social-democraţilor pentru funcţia de premier nu are anvergură aşteptată de electorat. Iar prin acest fapt, ca şi prin ameninţarea de suspendare a Preşedintelui, de criză politică, de etcaetera, PSD-ul a eşuat. A eşuat în a da încredere romanilor că vieţile lor vor intra, în următorii patru ani, pe un făgaş mai constructiv, mai liniştit şi mai bun. La mulţi ani!

ShareShare on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn
  1. Autorul articolului scapă, desigur, neintenționat din vedere aspecte ce țin de cultura democratică.Poți face comparații de acest fel doar dacaă ambele popoare au plecat simultan istoris vorbind către democrașie. Ceea ce nu este cazul. Chiar și așa, între timp pot apărea accidente care au ca efect rescriere rețetei. România oricum a dat dovada unui parcurs cu multe dezechilibre cel puțin în ultima sută de ani. Deci, nu cred că este de bun augur comparația cu pregătirea din timp a premierului. Mai ales că pe româțni îi cam doare la bască de numele acestuia. Dă ceva gratis sau nu? Cam asta-i întrebarea…

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.