INTERVIU/ PS Siluan Mănuilă: „Comunitatea românească din Ungaria se încăpățănează să existe”

PS Siluan Mănuilă, din 2007 Întâi Stătător al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria, de la Gyula, vorbește într-un interviu despre comunitatea românilor ortodocși din țara vecină, despre care afirmă că este una mică, dar care se încăpățănează să existe.

Preasfinția Voastră, care este misiunea pe care o aveți ca reprezentant al BOR, aici în Ungaria?
Episcopia BOR din Ungaria îi are în vedere pe toți credincioșii ei care trăiesc în această țară, fie că ei au rămas aici datorită unor împrejurări istorice, fie că fac parte dintre acei români care, după anul 1990, au venit aici la muncă. Comunitatea istorică a românilor din Ungaria a necesitat și necesită o atenție specială, atât din partea Bisericii, cât și chiar din partea statului român. Trebuie spus că, după anul 1920, când în urma Tratatului de Pace de la Trianon s-au tras granițele între ceea ce a constituit România și Ungaria de la vremea respectivă, în Ungaria a rămas un mare număr de români, în majoritate ortodocși. Însă slujirea Sfintei Biserici a continuat și după 1920, chiar dacă în cele 17 comunități sau parohii, situate în majoritatea lor de-a lungul graniței cu România, au rămas doar patru preoți ortodocși, care au făcut față cu mare greutate solicitărilor.

Când s-a înființat Episcopia BOR din Ungaria?
Între anii 1927-1932, preoții ortodocși care existau pe atunci s-au întrunit de mai multe ori, pentru a încerca să pună la punct o formă organizată de desfășurare a activității bisericești, dar nu au reușit să realizeze decât un fel de Consiliu protopopesc. După mai multe întâlniri ale reprezentanților comunității românești, la 26 martie 1946, în actuala Catedrală episcopală din Gyula, s-a întrunit Congresul Național al Românilor Ortodocși din Ungaria, care a hotărât înființarea Episcopiei BOR din Ungaria, cu sediul la Gyula, pentru toate comunitățile românești din Ungaria, Episcopia fiind recunoscută de Sfântul Sinod în anul 1952. Însă, printr-o ironie a soartei și prin condițiile vremii care nu au fost întotdeauna cele mai bune, primul episcop român întronizat aici la Gyula, de însuși Prea Fericitul Patriarh Teoctist Arăpașu, a fost PS Sofronie Drincec. Acesta a slujit aici vreme de 8 ani, după care, vacantându-se scaunul episcopal de la Oradea, a fost ales episcop acolo.

Cât este de mare și ce cuprinde Eparhia pe care o păstoriți?
Înainte de toate, trebuie să vă spun că această comunitate românească din Ungaria are rădăcini foarte vechi, lucru atestat de documentele bisericești ale vremii. Un asemenea document datând din 1651, îl pomenea pe Mitropolitul Sofronie al Cetăților Lipova și Gyula. Eparhia de astăzi se întinde la nivelul întregii Ungarii, după cum îi spune și numele de altfel. Conform Recensământului din 2001, comunitatea ortodoxă română din Ungaria număra 5.559 de persoane, numărul acestora scăzând la 5.204, la Rececensământul din 2011. Suntem deci la nivelul a câteva mii, dar suntem totuși cea mai numeroasă comunitate ortodoxă din Ungaria. Avem 21 de parohii situate de-a lungul frontierei cu România, în județele Csongrad, Bekes (Bichiș) și Hajdu-Bihar (Bihorul Unguresc), dar și la Budapesta, o mănăstire la Koroszakal (Săcal) și o alta la Budapesta. Reședința eparhiei este la Gyula (Jula), unde avem două lăcașuri de cult, unul fiind Catedrala Episcopală cu hramul Sf. Ierarh Nicolae, o altă biserică aflându-se în așa zisa ‘Jula Mică’. Tot în Gyula funcționează alte instituții românești, cum sunt Autoguvernarea pe Țară a Românilor din Ungaria, Centrul de Documentare și Informare al AȚRU, Uniunea Culturală a Românilor din Ungaria, Liceul românesc ‘Nicolae Bălcescu’, Consulatul General al României. Și tot aici apar două reviste în limba română: Foaia Românească, cu o vechime de circa 60 de ani și Cronica.

Mai sunt și alte comunități ortodoxe în Ungaria?
În Ungaria funcționează cinci jurisdicții ortodoxe, aparținând la tot atâtea naționalități. Sunt sârbii, care au o vechime considerabilă și forme de organizare bisericească bine puse la punct din anumite puncte de vedere, recunoscute de către stat înainte ca noi să ne organizăm ca Episcopie. Sunt apoi bulgarii și ortodocșii maghiari (o comunitate mică comparativ cu minoritatea greco-catolică sau cu cea reformată), mai sunt grecii, care țin de Patriarhia de la Constantinopol și, bineînțeles, noi românii, care suntem totuși cei mai numeroși.

Este suficient numărul preoților care slujesc în bisericile românești din Ungaria?
PS Siluan: Eu spun că da. Avem două categorii de preoți care slujesc în comunitățile românești din Ungaria. O parte din ei, aparținând comunității istorice, au făcut studii de teologie în România, fiind hirotoniți fie aici în Ungaria, de către Episcopul român din Gyula, fie în România. O altă parte dintre preoți au venit aici din România după 1990, cu statut de misionari. Iar o altă parte sunt monahi cu statut de preoți slujitori, care au venit aici după 1999, ulterior întronizării la Gyula a PS Sofronie și care au rămas aici după plecarea acestuia. De menționat că în peisajul spiritual al comunității românești din Ungaria mai există și monahii (călugărițe), care au venit aici tot după 1999.

Eparhia pe care o păstoriți deține un adevărat patrimoniu de obiecte de cult, unele dintre ele chiar foarte valoroase. Ce puteți spune despre acestea?
Avem într-adevăr obiecte foarte frumoase și foarte valoroase, începând de la veșmintele bisericești în care au slujit preoții din parohiile de aici din Ungaria, continuând apoi cu cărțile de cult, cărți de slujire pentru preoți, dar și altele necesare preoților în activitățile de slujire. Între acestea se numără și Cazaniile, care au existat în unele parohii, fiind cumpărate de către preoți și credincioși. Cea mai valoroasă dintre acestea este un exemplar din Cazania lui Varlaam, tipărită la 1688. Avem apoi Evanghelii, vase de cult—potire, steluțe, discuri, cădelnițe, cruci, sfeșnice — unele din materiale prețioase, cu sculptură în lemn și chiar un acoperământ pentru potir deosebit de frumos, făcut din lemn și învelit cu piele de vițel cu incizii. O parte din aceste obiecte sunt expuse în sediul administrativ al Eparhiei, o altă parte aflându-se într-o altă clădire din curtea Eparhiei, care adăpostește colecția de obiecte bisericești vechi. Toate acestea vor fi expuse într-un viitor apropiat într-o viitoare Expoziție muzeală cu caracter permanent, pe care sperăm să o amenajăm și să o deschidem cât mai curând, într-un imobil având mai multe încăperi care însumează o suprafață de circa 100 de metri pătrați, pe care am reușit să îl achiziționăm de curând.

Care este relația pe care BOR din Ungaria o are cu celelalte biserici din această țară?
Pot spune că avem o relație bună. Căutăm, în primul rând, să păstrăm o relație de frățietate cu celelalte comunități ortodoxe, atât la nivel de episcopi, cât și la nivel de preoți. Sunt anumite evenimente la care ne întâlnim, unul dintre acestea fiind recenta vizită în Ungaria a Patriarhului Ecumenic Bartolomeu. Apoi, conform unei tradiții existente în Diaspora, reprezentanții tuturor jurisdicțiilor ortodoxe ne întâlnim în fiecare an, în așa numita Duminică a Ortodoxiei — prima duminică din Postul Mare — pentru ca să slujim împreună, ca un semn de manifestare a frățietății. Dar noi românii avem relații foarte bune atât cu Biserica Romano—Catolică, majoritară în Ungaria, cât și cu Biserica Reformată, cu care avem relații de respect reciproc, relații pașnice. Există și o Biserică Greco-Catolică, cu care din fericire noi nu avem divergențe, pentru că nu avem ce împărți. Greco-catolicii sunt mult mai mulți decât noi, iar conducătorii acestei biserici sunt deschiși față de noi. Pot spune că din acest punct de vedere, nimeni nu ne împiedică să ne desfășurăm activitatea așa după cum credem de cuviință.

În ce religie sunt botezați copiii aparținând familiilor mixte?
Înainte exista o normă nescrisă, potrivit căreia, în familiile mixte, dacă se naște un băiat, acesta va fi botezat în religia tatălui, iar dacă se naște o fată, aceasta să păstreze religia mamei. Această normă nu se mai respectă, existând botezuri în familiile mixte atât în Biserica Ordodoxă, cât și în cea Romano-Catolică sau Reformată, aceasta depinzând de caracterul părinților, de cât de mult sunt atașați aceștia de credință și de biserică. Comunitatea românească de aici a trebuit să se adapteze și să supraviețuiască, păstrându-și într-o măsură mai mare sau mai mică caracterul românesc și pe cel ortodox, pe de altă parte trebuind să se adapteze la cerințele de aici. Trebuie însă să spun că românii de aici au un fel de mentalitate oarecum de grup, mentalitate care poate, din punctul meu de vedere, le este defavorabilă, iar din această cauză nu reușesc întotdeauna să înțeleagă sau să fie deschiși față de oferta pe care România și posibilitățile ei de după 1990, le oferă prin slujitorii Bisericii, care au venit și s-au stabilit aici, sprijiniți fiind de Statul Român, ca să îi ajute pe ei astăzi, printr-o mai bună organizare și desfășurare a vieții bisericești.

Sunt tineri din cadrul comunității românești din Ungaria care să dorească să studieze teologia în România?
Din păcate, momentan nu există. Probabil că astăzi tinerii români din Ungaria se orientează nu doar din punct de vedere profesional, ci au în vedere și alte aspecte, astfel că mulți dintre ei doresc să devină medici. Lucru de mirare pentru mine, deoarece medicina este o meserie grea. Au fost însă și tineri care, după 1990, au făcut studii de teologie în România, dar nu au dorit neapărat ca ulterior să se implice din punct de vedere bisericesc în susținerea acestei comunități. Am avut spre exemplu un tânăr care, după ce a absolvit Seminarul și Facultatea de Teologie în România, a susținut o vreme activitatea bisericească. Dar în urma unei căsătorii mixte și probabil urmând dorința soției, s-a afirmat în cu totul alt domeniu, în care își câștigă și existența. Până a se căsători, el a susținut cântarea bisericească și chiar activitatea culturală și publicistică a românilor din Ungaria, dar familia a fost după cum s-a văzut, mai puternică. Avem și un alt tânăr, care a absolvit Teologia în România, iar ulterior s-a stabilit în această țară unde și-a deschis o firmă. El însă a păstrat legătura cu comunitatea românească din Ungaria, sprijinind atât activitățile cu caracter religios, cât și cele cu caracter social din țara natală.

Există parohii din Ungaria, înfrățite cu parohii din România?
Chiar dacă legăturile lor nu sunt atât de strânse încât să poată participa de fiecare dată la manifestări comune, există astfel de înfrățiri cu parohii din părțile Făgetului, a Oradei, a Aradului și chiar mai departe. Există însă înfrățiri între localități, cum ar fi cea între Sarkad și orașul Snagov, sau între orașul Gyula și municipiul Arad, care au un program comun ce se numește ‘Strângeri de mâini’, pe care îl desfășoară de mai mulți ani. Aș vrea să amintesc aici un proiect european transfrontalier, pe care Episcopia noastră, în calitate de aplicant principal, l-a derulat împreună cu Arhiepiscopia Aradului și cu Fundația Publică pentru dezvoltarea localității Otlaca-Pustă, din Ungaria, în cadrul Programului HU-RO 2007-2013. Acest proiect european a avut ca tematică generală crearea condițiilor pentru dezvoltarea turismului religios în zona județelor Bekes și Arad. În cadrul proiectului am reușit restaurarea integrală a exteriorului Catedralei și prima fază, cea de conservare—restaurare, a interiorului Catedralei Episcopale din Gyula (o biserică veche de peste 200 de ani, construită între anii 1802-1824, turla fiind adăugată în 1854). Pe lângă restaurarea Catedralei, în parcul din vecinătate, unde au fost așezate în anii ’80—’90, busturile lui Moise Nicoară și Liviu Rebreanu, am reușit să construim un altar de vară în stil maramureșan și două porți din lemn, care atrag într-adevăr atenția turiștilor, chiar și atunci când nu sunt momente legate de slujba religioasă. De asemenea, la Otlaca—Pustă am reușit să aducem un paraclis de lemn, tot în stil maramureșan și să modernizăm Centrul parohial al localității, unde ființează o expoziție muzeală și un centru comunitar. Totodată, la Parohia din Arad — Micălaca Veche II am reușit să amenajăm o parte din parcul foarte generos al parohiei.

Ați beneficiat de sprijin pentru Catedrală din partea Statului Român?
În ultima vreme nu, dar am primit în schimb sprijinul moral și sprijin din alte puncte de vedere, prin toate recomandările și toată susținerea pe care PFP Patriarh Daniel și BOR ni-l oferă în atari situații. Am beneficiat, de asemenea, de sprijin și din partea Ambasadei de la Budapesta, condusă în prezent de domnul Alexandru Victor Micula, dar și predecesorii săi ne-au acordat tot sprijinul. Un lucru pozitiv l-a constituit înființarea Consulatului General la Gyula, pe lângă cel existent la Szeged, acesta sprijinindu-ne în relațiile noastre cu statul.

Cum simțiți că trăiește Eparhia Ortodoxă Română de la Gyula?
Aș putea spune că trăiește „în vremi”. Aș încerca să inventez o nouă expresie, în sensul că din mai multe puncte de vedere, comunitatea românească este una mică, foarte delicată, foarte sensibilă, care mai păstrează anumite trăsături, care are valori remarcabile și care se încăpățânează încă să existe. Dar care depinde și de evoluția generală, atât a celor două țări, cât și al unor instituții, cum ar fi de pildă Uniunea Europeană. Pe de altă parte, trebuie să spun că viitorul acestei comunități nu este foarte sprijinit. Nu știu cine ar trebui să facă mai mult, în ce fel s-ar putea sprijini această comunitate în privința viitorului ei și al numărului de copii. Adică ar fi foarte important ca familiile de astăzi să fie sprijinite de stat, fiincă noi ca Biserică nu avem prea multe posibilități să o facem, oamenii să fie încurajați să nu aibă doar un singur copil sau să nu aibă deloc, cum se întâmplă prin părțile Banatului. Doi-trei copii era o regulă înainte. Pentru că o comunitate care nu are copii, putem spune că nu are niciun viitor. Și din punctul acesta de vedere, noi ne facem griji ce se va întâmpla cu vitorul comunității românilor din Ungaria.

* * *

La cei doar 43 de ani pe care îi va împlini pe 16 septembrie, PS Siluan Mănuilă este de aproape 7 ani episcop al românilor din Ungaria, păstorind din punct de vedere spiritual comunitatea românească din această țară.

Originar din comuna arădeană Chelmac, de pe Valea Mureșului, a absolvit Liceul Industrial nr. 2 (astăzi „Iuliu Maniu”) din Arad, după care a urmat Facultatea de Teologie Ortodoxă „Andrei Șaguna” din Sibiu. Prin anul doi de facultate a început să se gândească în mod serios la posibilitatea de a se călugari, îmbrăcând haina monahală în anul 1995.

A început călugăria împreună cu actualul episcop de Oradea, PS Sofronie, fiind tunși întru monahism în cadrul aceleiași slujbe, la Mănăstirea Hodoș-Bodrog, de lângă Arad, la data de 11 august 1995, naș de călugărie fiindu-le IPS Serafim, pe atunci Mitropolit de Germania.

A rămas o vreme în această mănăstire, după care a devenit preot slujitor la Mănăstirea „Simion Stâlpnicul” din Gai-Arad. A studiat apoi, ca bursier, la Facultatea de Teologie Ordodoxă din Atena, urmând acolo și un masterat, în perioada 1998-2002.

A venit în Ungaria în 1999, după ce PS Sofronie a fost ales episcop al BOR din Ungaria, îndeplinind diferite funcții. A fost protosinghel și eclesiarh al Catedralei episcopale din Gyula. În aprilie 2002 a fost numit egumen al schitului „Adormirea Maicii Domnului” din Korosszakal (Săcal), județul Hajdu — Bihar.

Între 2003-2007 a fost și consilier cultural la Episcopia BOR din Ungaria, în 2003 fiind hirotesit arhimandrit, primind totodată crucea patriarhală.

La data de 11 martie 2007, Consiliul Episcopal l-a ales în unanimitate ca episcop al BOR din Ungaria, PS Siluan devenind unul dintre cei mai tineri ierarhi ai BOR. La data de 8 iulie 2007, a fost întronizat episcop al Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria, devenind și membru al Sfântului Sinod.