Mai multe articole din rubrica "" ↑

Libertatea de exprimare

Libertatea de exprimare

Aud tot timpul de expresia „libertate de exprimare”. În calitate de jurnalist, mă raliez la această sintagmă, întărită şi de un articol din Constituţie, care dă românilor dreptul la opinie.

Dar, libertatea de exprimare şi dreptul la opinie nu înseamnă că putem spune orice şi oriunde. Libertatea de exprimare este un drept, dar şi o obligaţie, fiecare dintre noi poate să se exprime liber, dar asta nu înseamnă că insulta şi calomnia nu există, ca încadrare juridică, desigur.

Am abordat acest subiect deoarece văd tot mai multe mesaje triviale, jignitoare, insultătoare, pe diferite site-uri, la rubrica de „comment”-uri. Eu, ca jurnalist, dacă scriu ceva despre cineva şi respectivul se consideră calomniat sau insultat, pot fi dat în judecată. Chiar am şi avut un astfel de proces (l-am câştigat dar este irelevant, în contextul dat) şi ştiu cu ce se „mănâncă” subiectul. Deci, ca jurnalist, sunt pasibil de pedeapsă. În schimb, ca replică la articolul meu (al oricăruia dintre colegii mei de breaslă, de fapt), pot fi înjurat, insultat, calomniat, apostrofat etc., fără ca autorul să fie tras la răspundere. Există o modalitate (şi pe asta am experimentat-o, când prin mijloace specifice am reuşit, în 2008, să-l depistez pe cel care m-a ameninţat că-mi rupe picioarele, culmea!, pe un articol pe care nu l-am scris eu!) de a identifica şi apoi acţiona în judecată pe cei care postează, dar e o cale întortocheată, care presupune anumiţi paşi, de la implicarea organelor de poliţie până la localizarea calculatorului de unde s-a scris. În cazul telefoanelor, a laptop-urilor sau unde se foloseşte wireless-ul, şansele de depistare sunt aproape de zero.

Deci, în concluzie, pe acelaşi suport (site de ştiri, blog, site de socializare etc.) eu, ca formator de opinie am responsabilităţi nu doar faţă de cititorii mei, ci şi faţă de cei care scriu. În timp ce tot eu sunt vulnerabil faţă de tot felul de derbedei, cu carenţe mari în educaţie şi şcolarizare, care mă pot face în tot felul.

Nu ştiu care ar fi soluţia, dar cred că acest dezechilibru ar trebui reglementat clar, fără echivoc, eventual într-o nouă lege a presei. Dar nu o lege a presei care să îngrădească dreptul la exprimare al ziaristului (cum se tot aude prin anumite zone de folclor urban), ci o lege care să protejeze ziariştii. Altfel, riscăm ca opinia publică să răguşească, iar din ce în ce mai mulţi ziarişti să scrie după dictare.

  1. Care ziaristi? Ca nu prea sunt prin Arad. Si aia care sunt cam toti scriu dupa dictare. Mai pe o bere mai pe o ciorba…..Crezi ca esti tu exceptia?

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.