Mai multe articole din rubrica "" ↑

PĂCĂLEALA din SUPERMARKETURI. Despre ce este vorba şi cum POŢI SCĂPA

PĂCĂLEALA din SUPERMARKETURI. Despre ce este vorba şi cum POŢI SCĂPA

În plin sezon al cumpărăturilor, specialiştii ne învaţă cum să evităm trucurile la care apelează supermarketurile pentru a-şi spori vânzările.

Iată câteva situaţii întâlnite frecvent în supermarketuri şi care te ajută să înţelegi de ce ajungi să cumperi şi lucruri de care nu ai neapărată nevoie:

Astfel, magazinele respective apelează încă de la intrare la un truc: Aceasta e ispititoare, cu raioane de flori sau dulciuri, pentru a te destinde şi binedispune. Uiţi brusc de grija zilei de mâine şi ignori limita sumei pe care iniţial ai fost dispus să o cheltuieşti.

În plus, cărucioarele sunt … uriaşe, să-ţi pară mai mereu că sunt goale şi să-ţi stimuleze nevoia de a le umple.

Mai apoi, cele mai necesare produse dintr-o gospodărie sunt aşezate la urmă, ca să parcurgi întregul magazin până la ele. Bineînţeles că în drum te loveşti de numeroase alte tentaţii, cărora de cele mai multe ori nu le faci faţă.

În final, la casa de marcat, în timp ce aştepţi la rând, e plin de nimicuri (gumă de mestecat, batoane de ciocolată, şerveţele igienice etc.) şi aproape de fiecare dată mai pui ceva pe bandă. Tot acolo există produse care le fac cu ochiul celor mici, aşezate la înălţimea lor, pe care copiii le doresc, brusc, cu orice preţ. Şi, decât să urle şi să se uite la tine tot magazinul, le adaugi şi pe acestea în coş.

Sunt numai câteva dintre situaţiile întâlnite frecvent în supermarketuri, care ne pot ajuta să ne dăm seama de politicile de vânzare ale respectivelor magazine şi a evita astfel, pe viitor, „capcanele” întinse de acestea.

Loading...
  1. Astea-s prostii! Adevăratele păcăleli (mai bine zis hoții) sunt prețul diferit de la raft și de la casierie, termenul de valabilitate prelungit, spălarea mezelurilor învechite, măcinarea cărnii nevândute, reambalarea și reetichetarea produselor expirate, șamd.

    Raspunde
  2. da e chiar periculos ce se intampla cu carnea. Protectia Consumatorului doarme? sau e adormita cu produse de calitate, plicuri cu bani etc.

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.