Partidele importante din Arad şi-au trimis eşaloanele doi şi trei la întâlnirea cu primarul Falcă

Partidele importante din Arad şi-au trimis eşaloanele doi şi trei la întâlnirea cu primarul Falcă

Reprezentanţii partidelor politice arădene au participat, marţi, la invitaţia lui Gheorghe Falcă, primarul municipiului Arad, la o întâlnire având ca scop parafarea unui protocol de susţinere a candidaturii Aradului la titlul de Capitală Culturală Europeană în anul 2021. Numai că nu a ieşit aşa cum s-a aşteptat primarul Gheorghe Falcă, liderii PNL şi PSD neparticipând la întâlnire şi exprimându-şi, pe parcursul ultimelor două zile, anumite rezerve pe care le au în ceea ce priveşte demersul municipalităţii.

„Proiectele majore ale comunității locale au nevoie să fie susţinute de toţi arădenii. Consider că este important să depăşim toate orgoliile politice şi să ne unim eforturile pentru acest demers important: obţinerea de către Arad a titlului de Capitală Culturală Europeană 2021. Acest protocol reprezintă un prim pas pentru a dovedi că suntem uniţi”, a spus, în deschiderea întrunirii, primarul Gheorghe Falcă.

Primarul a prezentat o parte din demersurile făcute până acum de municipalitate, precum şi câteva dintre proiectele care, în opinia sa, vor sprijini aceste demersuri.

„Indiferent de rezultatul final al acestei competiţii, indiferent de faptul că Aradul va deveni, sau nu, Capitală Culturală Europeană în anul 2021, arădenii nu vor avea decât de câştigat în urma demersurilor ce le-am făcut şi le vom face în acest sens”, a spus Gheorghe Falcă.

Căprar: „Nu-l putem semna fără a-l fi analizat în prealabil”
Lipsind de la întâlnire, Dorel Căprar, preşedintele PSD Arad, a explicat: „Principial, nu suntem împotriva semnării acestui protocol, dar nu-l putem semna fără a-l fi analizat în prealabil. Susţinem demersurile municipalităţii pentru obţinerea acestei investituri, însă, având în vedere că orice platformă de uniune, consfinţită, generată şi parafată, presupune o cunoaştere temeinică a tematicii şi strategiei comune de acţiune, trebuie să studiem textul protocolului anterior semnării lui”. În locul acestuia, la întâlnire a fost o angajată a cabinetului parlamentar.

Galiş: „Nu putem semna protocolul «ca primarul»”
Conducerea PNL Arad l-a delegat să participe la întrunire pe Bogdan Boca, preşedintele Organizaţie de Tineret, care a anunţat că nu are mandat să semneze protocolul, ci doar să îl preia pentru a fi studiat de către conducerea Filialei Teritoriale PNL Arad. Bogdan Boca a precizat: „Opoziţia trebuie făcută constructiv şi în interesul comunităţii, prin urmare PNL Arad susţine candidatura Aradului la titlul de Capitală Culturală Europeană”.

Deşi nu a fost prezent la întâlnire, Florin Galiş, preşedintele Organizaţiei Municipale PNL Arad, a ţinut să afirme: „Nu am putut să luăm parte la întrunire, nici preşedintele Filialei Teritoriale, senatorul Ioan Cristina şi nici subsemnatul, întrucât am avut acţiuni cu caracter electoral în judeţ, toată ziua. Pe de altă parte, doresc să arăt că nu puteam semna protocolul «ca primarul», fără a-l fi studiat, deoarece iniţiatorul acestuia, Gheorghe Falcă, l-a făcut public doar cu câteva minute înaintea începerii întrunirii la care am fost invitaţi. Îl vom studia şi vom hotărî dacă îl vom semna sau nu şi, dacă îl vom semna, în ce condiţii o vom face”.

Şi PC vrea să studieze protocolul
Prezent la întrunire, presedintele Filialei Judeţene a PC Arad, Mircea Purcaru, a refuzat să semneze protocolul înainte ca acesta să fie studiat în cadrul Biroului Politic al organizaţiei. „Aş fi foarte bucuros ca Aradul să devină Capitală Culturală Europeană în anul 2014. Personal, sunt de acord cu textul protocolului propus de municipalitate, dar înainte de a-l semna, el trebuie să fie studiat şi aprobat în cadrul Biroului Politic al PC Arad, acest lucru urmând să se realizeze până la începutul săptămânii viitoare”, a precizat liderul conservatorilor arădeni.

  1. Inainte de a cere sprijinul cetatenilor, Falca ar trebui sa faca curat la nivelul conducerii institutiilor de cultura.Aceste institutii sunt capusate cu largul sprijin al unor autoritati locale, si oricum avem cele mai subdimensionate institutii de cultura din tara.In aceste conditii, vorbele primarului raman niste gaoci goale in spatele carora se vede doar dorinta de a mai cheltui niste fonduri cu sprijinul celorlalte partide.

    Raspunde
  2. de acord cu bajatu de mai sus: nu vor decat sa fure si au gasit varianta asta cu … capitala culturala. jenanti sunt cei care le dau girul acestor mafioti sa fure in continuare!

    Raspunde
  3. Mda…SC. SIS Events condusa de Alpard trebuie sa mai incaseze niste bani pentru a putea sustine urmatoarele doua campanii electorale ale PDL pe gratis !!! Tot pe banii aradenilor Alpard a sustinut cu sonorizari, evenimente si concerte campania interna (prezidentiabilul PDL) la nivel national a lui Falca (pentru care Falca i-a ramas dator)

    Raspunde
  4. pana la urma toate aceste hotii se vor plati!

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.