Shakira: „Un cântec mi-a schimbat viața”

Shakira: „Un cântec mi-a schimbat viața”

Îndrăgita cântăreață columbiană Shakira a declarat vineri în Los Angeles că melodia pe care a interpretat-o la ceremonia de inaugurare a Cupei Mondiale de Fotbal din Africa de Sud din 2010 – „Waka Waka” i-a schimbat viața.

Cântăreața, parteneră a fotbalistului Gerard Piqué, a mărturisit că fiul lor Milan, pe care l-a poreclit „waka baby”, seamănă foarte mult cu ea și că deocamdată nu are planuri de căsătorie. „Dacă nu era acest cântec, fiul meu nu ar fi fost acum cu mine, pentru că nu l-aș fi întâlnit pe tatăl lui. De aceea pot să spun că mi-a schimbat viața”, a declarat cântăreața.

Shakira a făcut aceste declarații cu prilejul inaugurării în Los Angeles a postului de radio în limba spaniolă Mega 96.3, care va avea un studio ce va purta numele artistei.

Luna viitoare, Shakira va participa în Brazilia la Cupa Mondială de Fotbal din 2014, unde va lansa melodia „La La La”, inclusă pe discul oficial al FIFA pentru acest campionat.

„Cred că va fi un an bun pentru Columbia”, a spus artista, referindu-se la competița mondială de fotbal, la care echipa țării sale natale revine după 16 ani de absență.

Foto: coolwallpaper.ucoz.ru

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.