ȘOC și GROAZĂ! La ședința Consiliului Local Municipal NU a fost scandal

ȘOC și GROAZĂ! La ședința Consiliului Local Municipal NU a fost scandal

S-a ajuns la trista situație în care dacă vreo ședință a Consiliului Local Municipal Arad (CLM) se desfășoară în condiții normale, acest lucru devine demn de un „breaking news”. Atât de obișnuiți suntem deja cu circul și scandalul în cadrul CLM, încât azi am avut parte de o adevărată surpriză.

Prima ședință din acest an, una extraordinară, a avut loc astăzi. Absolut toate proiectele de hotărâre de pe ordinea de zi au fost adoptate, inclusiv cele privind CET-ul, unul din cele mai spinoase subiecte din cadrul ședințelor, din cauza căruia mereu se ajungea la schimburi dure de replici și acuzații de tipul „aruncăm pisica moartă peste gard, în curtea vecinului”, în acest caz „pisica moartă” fiind pierderile imense cauzate de societatea respectivă.

Aleșii locali au aprobat acoperirea acestor pierderi, „induse de prestarea serviciului public de producție, transport, distribuție și furnizare a energiei termice pentru populație în sistem centralizat și neacceptat în preț/tarif, înregistrate de SC CET Hidrocarburi SA Arad”.

Ședința s-a desfășurat fără probleme, viceprimarul Căln Bibarț urând un „An Nou fericit” tuturor, iar consilierul local al PSD, Gheorghe Furău, felicitându-l chiar pe primarul liberal Falcă, pentru că a inițiat proiectul de hotărâre privind efectuarea de lucrări pentru „Accesibilizare clădiri ale secțiilor clinice Reumatologie și Interne (Pavilionul A), ORL – Oftalmologie – Piața Mihai Viteazul” și „Reabilitare Bloc operator situat la etajul 1 al clădirii secției de Urologie – Arad”.

De remarcat că o mare parte din consilierii social-democrați nu au participat la ședință (după cum se observă în foto), inclusiv liderul grupului PSD-ALDE, Beniamin Vărcuș, și nici edilul șef, Gheorghe Falcă.

Dacă acesta este motivul pentru care ședința s-a desfășurat și s-a încheiat într-o atmosferă calmă, asta rămâne la latitudinea fiecăruia.

 

Loading...
  1. PSD-ul nu este preocupat de problemele orasului, asa ca la viitoarele alegeri fiti atenti cum votati.

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.