Traista arădeanului se umple în alte judeţe

Traista arădeanului se umple în alte judeţe

Nu-mi mai amintesc cine mi-a bătut în cap primul ic arădean. Ştiu doar că în scurt timp, prin crăpătura imensă, mi se revărsa în minte un fluviu de informaţii despre locul în care m-am născut, iar apoi, printr-o cascadă superbă, mi-a erodat tot sufletul până la esenţă.

Nu-mi mai amintesc cine mi-a bătut în cap primul ic arădean. Ştiu doar că în scurt timp, prin crăpătura imensă, mi se revărsa în minte un fluviu de informaţii despre locul în care m-am născut, iar apoi, printr-o cascadă superbă, mi-a erodat tot sufletul până la esenţă. Nici acum nu ştiu să explic de ce iubesc locul acesta, zona asta. Clădesc şi orbeşte mii de argumente până la cer şi mi le nărui singur, fără nici o remuşcare.

Tocmai în alternanţa asta de arhitectură a sufletului, mă pomenesc că ascult o ştire difuzată la Radio Timişoara. (Apropos, în paranteză, ascultaţi Radio Timişoara! Difuzează cea mai bună muzică, pe care nu o puteţi asculta pe nici un alt post de radio.) Întrebarea pe care o adresa arădenilor reporterul Ioan Suciu era atât de simplă încât obliga la răspunsuri complexe. Însă pentru un răspuns complex e nevoie de informaţie acumulată, pe care să o şi poţi procesa după aceea dacă nu într-o analiză, ori sinteză, măcar într-o atitudine. Întrebarea adresată arădenilor suna cam aşa: ce obiective turistice, ori culturale, i-aţi recomanda unui turist străin care trece prin Arad? N-are rost să vă povestesc ce prostii mi-au auzit urechile. Certă a fost concluzia mea care mi-a ciupelit până la piele împănatul meu patriotism local: arădenii mei habar n-au ce valori există în oraşul sau judeţul nostru!

Reportajul mi-a amintit de o anchetă de stradă pe care am făcut-o prin 1995 la TV Intersat. Şi atunci mă amuzam pe seama lipsei de informaţie a arădenilor mei, dar erau, totuşi, alte vremuri. M-am postat în faţa proaspăt inauguratei galerii de artă Delta, pe care primarul de atunci, Cristi Moisescu o atribuise Filialei Arad a Uniunii Artiştilor plastici din România şi am formulat următoarea întrebare: ce părere aveţi despre faptul că s-a scumpit biletul de intrare la galeria de artă? Am cules înjurături, blesteme, ocară pe seama artiştilor plastici… Bineînţeles că nimeni nu ştia că intrarea era (şi este, apropos!!!) gratuită. De ce nu ştia nimeni? Fiindcă nimeni nu intrase. Năuceala mea a fost cu atât mai toxică cu cât artiştii plastici au fost înfieraţi cu mânie proletară chiar şi de alţi artişti dintr-ale teatrului, dintr-ale muzicii…

De obicei, în această rubrică mă umflă râsul de prostia celorlalţi. Acum îmi muşc limba zicându-mi că poate şi eu sunt de vină. Adicătelea, poate că noi, cei care mai ştim câte ceva despre valorile istorice şi culturale ale locului, ar trebui să contribuim mai mult la informarea concitadinilor. Chiar mă îmbărbătam cu ideea asta, ba mă şi pedepseam că am uitat de rolul acesta într-o societate, când trec pe lângă un birou de informare turistică deschis de Patriarhia Bisericii Ortodoxe Române pe bulevardul Revoluţiei. Ia uite, boule, alţii au iniţiativă!, mi-am zis eu nervos. Şi intru. Oferta biroului turistic a basculat peste năuceala mea anterioară o carieră de râsete provocate de alte perplexităţi. Se promovau în special ofertele de turism spiritual în Grecia, Israel, Spania, Franţa, Italia etc. Nici măcar mănăstirile din Moldova nu erau promovate, darămite bisericile din lemn din Maramureş. Despre lăcaşurile de cult din judeţul Arad nici nu auzise cucoana de la informaţii.

Chiar aşa secret să fie oare că în judeţul Arad, la doar 18 kilometri de municipiul care a dat şi numele arădenilor, se află cea mai veche mănăstire ortodoxă (conform atestării de la începutul secolului al 12-lea) din România, adică Hodoş-Bodrog? Tot aşa secret să fie că în municipiul Arad, adică în acelaşi oraş în care este bulevardul Revoluţiei, unde funcţionează biroul Patriarhiei Bisericii Ortodoxe Române, este unul dintre cele mai importante muzee bisericeşti din România, cu o colecţie unică de icoane pictate pe lemn şi sticlă, încă din secolul al 15-lea?

Să mai amintesc de Basilica de la Radna, singura (!) de Ordin Franciscan din partea asta de Europă?

Şi, ca să închei tot cu o întrebare despre lipsa noastră de informare, chiar nimeni nu ştie că la doar 27 de kilometri de municipiu se află o altă mănăstire unică? E vorba despre Mănăstirea Ortodoxă Sârbă de la Bezdin.

Sincer, vă întreb: cât de proşti suntem? Dumnezeu ne-a dat, însă noi am vândut traista şi nu mai avem în ce să băgăm ce am primit!

P.S. Îmi propun ca în paginile săptămânalului nostru (Flacăra Roşie) şi, implicit, pe pagina web să promovez informaţiile despre valorile culturale şi istorice ale Aradului.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.