Un australian a mers cu avionul pe o stradă din oraș: S-a dus să bea o bere. Ce a urmat?

Un australian a mers cu avionul pe o stradă din oraș: S-a dus să bea o bere. Ce a urmat?

Un bărbat din orăşelul australian Newman (Australia de Vest) a fost audiat de poliţiști pentru un motiv mai puţin obişnuit.

Omul s-a urcat la bordul avionului personal cu două locuri, dar care nu avea aripi, şi a mers până la barul din apropiere, pentru a bea o bere. Bărbatul în vârstă de 37 de ani a rulat pe o stradă principală şi s-a oprit în faţa „Pub Purple”, unde a și „parcat”.

„Ne-am trezit cu un avion parcat în faţa barului. Cel mai amuzant a fost cum un poliţist a încercat să intre cu capul în cabina de pilotaj ca şi cum ar cere un permis de conducere”, a declarat un localnic. Bărbatul a amuzat tot oraşul, însă poliţia locală nu a gustat deloc gestul său.

„A fost ceva destul de stupid. Elicea avionului se învârtea. Motivele pentru care aeronava nu avea aripi nu se cunosc. Copiii tocmai ieşeau de la şcoală şi se putea sfârşi prost. Era de-ajuns să bată vântul. Fără aripi, aeronava este instabilă”, a declarat presei purtătorul de cuvânt al poliţiei, Mark McKenzie.

Incidentul, care a avut loc vinerea trecută, se crede că a fost o glumă de Halloween. Mai mult de 200 de localnici s-au adunat să vadă avionul parcat în fața barului și l-au numit pe pilot o „legendă” a locului pentru acțiunile sale. Oamenii legii încearcă acum să stabilească dacă a fost comisă o infracţiune, din moment ce avionul nu a decolat, nu a provocat niciun accident, iar bărbatul în cauză a trecut testul de alcoolemie.

Bărbatul care a pilotat avionul, a cărui identitate nu a fost făcută publică, nu are licență de pilot, iar la sfârșitul acestei luni se va prezenta în instanță.

Foto: nydailynews.com

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.