Arie NATURALĂ PROTEJATĂ, transformată în GROAPĂ DE GUNOI de o PRIMĂRIE din Arad. Acum, e rândul localităţii…

Arie NATURALĂ PROTEJATĂ, transformată în GROAPĂ DE GUNOI de o PRIMĂRIE din Arad. Acum, e rândul localităţii…

Situaţie alarmantă la Bârzava, acolo unde deşeurile menajere nu au mai fost colectate de mai multe săptămâni, deşi administraţia locală derulează contracte cu două firme care ar trebui – teoretic – să lase comuna lună şi bec în urma lor.

Ruşinos şi periculos, totodată, pentru sănătatea localnicilor, mai ales că, aşa cum susţine primarul Gabriel Faur, Bârzava a fost, până nu demult, cea mai curată comună din judeţ, în care se strângea gunoiul o dată pe săptămână.

Totul s-a dereglat în urmă cu aproximativ o lună de zile, când Garda de Mediu a descins – în urma unei sesizări – la o groapă de gunoi improvizată situată într-o pădure, în aria naturală protejată Sit Natura 2000, unde era depozitat gunoiul strâns de pe raza comunei. „Noi am efectuat o verificare la faţa locului şi, pentru că nu am găsit pe nimeni acolo, am sesizat Parchetul «in rem» pentru a demara cercetările în acest caz”, a declarat Sorin Brădicean, comisar şef al Gărzii de Mediu Arad, pentru NewsAr.ro.

Primarul recunoaşte că gunoiul era dus acolo de o firmă cu care administraţia – prin Serviciul Public de Interes Local de Administrare a Domeniului Public şi Privat al Comunei Bârzava – are contract (SC Legiolly Forest SRL – ce nume „predestinat” pentru a arunca gunoiul în pădure!), dar numai provizoriu, până era luat de o altă societate şi era transportat la un deponeu autorizat.

„Până acum adunam gunoiul din sat, îl duceam acolo (n.r. – la groapa ilegală, din pădure) iar după o zi – două era luat şi dus la Arad. Nu am ştiut că acolo e arie protejată, am aflat abia după ce a fost sesizată Garda de Mediu şi a venit în control”, a declarat Gabriel Faur pentru NewsAr.ro.

Întrebat de ce acolo a fost descoperită o cantitate impresionantă de gunoi, primarul a motivat că au fost sărbătorile de iarnă şi a fost „defectă o benă” a firmei care trebuia să transporte gunoiul la Arad. „Din acest motiv s-a strâns mai mult gunoi. Acum a fost curăţat, în conformitate cu nota de control primită de la Garda de Mediu”, a precizat primarul Gabriel Faur.

Între timp, Garda de Mediu a sesizat Procuratura, Parchetul de pe lângă Judecătoria Lipova începând urmărirea penală „in rem” în acest caz. Şi are şi de ce, pentru că lucrurile descoperite de noi şi asupra cărora vom reveni relevă unele aspecte care nu sunt în concordanţă cu spusele primarului.

De exemplu, faptul că gunoiul de pe raza comunei era, uneori, neutralizat în groapa ilegală din aria protejată, ceea ce reprezintă o adevărată crimă la adresa mediului înconjurător şi, implicit, a localnicilor.

De remarcat, că descoperirea gropii ilegale de gunoi stă la baza faptului că administraţia locală nu a mai ridicat, de câteva săptămâni, deşeurile menajere de la populaţie, deşi în acest caz înţelegem că s-a încercat să se dea vina pe adversarii politici, care ar fi sesizat Garda de Mediu. Cu alte cuvinte, în opinia şefilor administraţiei locale din comună, de vină nu e cel care a ascuns gunoiul sub preş, ci cel care a observat asta şi a băgat de vină…

  1. asa e in tot judetul. sa se sesizeze garda de mediu din oficiu!!

    Raspunde
  2. Gunoiul s-a ars ani la rând, lunea și miercurea. Gunoiul este îngropat pe malul Mureșului, un dezastru. Să plătească Primarul, el da ordinele un comună.

    Raspunde
  3. Primarul minte cu nerușinare, niciodată nu a fost luat gunoiul, era ars, era o poluare groaznica. Rușine, rușine, rușine.

    Raspunde
  4. Domnule primar, dacă firma ridica gunoiul odată la 2 sau 3 zile de la groapa ilegala de gunoi, de ce nu putea ridica gunoiul direct de la cetățeni, cum era normal.Pana când v-a pus garda de mediu sa curățați groapa, nimeni nu a văzut mașinile firmei din Arad sa ridice gunoiul. De fapt se colecta neautorizat de o firmă,, se distrugea neautorizat, iar cu firma de la Arad se lucra în „acte”. Mai grav, primăria plătea de doua ori la două firme colectarea gunoiului!!!!! Rușine!!!!!

    Raspunde
  5. Lăsați gunoiul, problema e că s-a stopat împărțirea banilor între domnul primar și firma din Arad, firmă care nu a ridicat niciodată gunoiul!!!!!

    Raspunde
  6. Comisarii Gărzii de Mediu sunt prieteni cu Primarul, sunt PSD – iști. Ei știu de ani de zile de problemă, dar când mănânci cu ei la masă chiar in casa Primarului stă altfel problema!

    Raspunde
  7. Lăsați gunoiul, problema e că s-a stopat împărțirea banilor între domnul primar și firma din Arad, firmă care nu a ridicat niciodată gunoiul!!!!!

    Raspunde
  8. s-a deschis cutia Pandorei. felicitari presei pentru luarea de pozitie pentru ca nici o institutie nu si-a facut treaba aici. situatia era cunoscuta si toti taceau milc

    Raspunde
  9. Curios faptul ca brusc acum stia de existenta gropilor … in reportajul trecut declara ca nu stie despre asa ceva … Cum poate sta inca in fotoliul din institutie daca ai probleme in a spune adevarul … ce credibilitate mai poti avea in fata oamenilor. Sunt convins ca cei din comuna cunosc adevarul si doar daca nu vor sa il inghita nu ar putea identifica raufacatorii. Pt cei din afara e ramane circul . De ce e asa greu sa ne lepadam de mincinosi si de raufacatori .. de ce nu se demareaza ancheta mai repede sa se plateasca si sa recupereze pagubele materiale

    Raspunde
  10. Vucu Ionel -Paul nu ai alta ocupatie in afara de platit articole la ziar si lasat comentarii sub diverse nume?

    Raspunde
  11. Dl Vucu muncește spre deosebire de alții și chiar are altă treabă nu să scrie articole, în schimb voi pârâti, pârâti pe toată lumea, faceți reclamații peste tot. Acum văd că și cu Poliția aveți ceva. Oare nu se satură autoritățile de voi, corupților. Dl Primar, Demisiaaaaaa!!!!!

    Raspunde
  12. Cea mai poluata comuna, nu știu locuitorii comunei ce aer respiră, de 9 ani respiră aer poluat din arderea plasticului. Și vin ploi acide, normalul au din ce? Dl primar sa plătească.

    Raspunde
  13. Până și angajații Primăriei ii pârâti, cu cine vreti sa mai lucrati. Scuze, lucreaza soția Primarului pe 3 posturi. Apropo, mansardă la primărie pt cine faceți?

    Raspunde
  14. […] ce afirmam în precedentul articol despre Bârzava, că avem informaţii potrivit cărora deşeurile menajere din comună erau neutralizate într-o […]

    Raspunde
  15. […] Bibarț, dar și Sorin Brădicean, șeful Gărzii de Mediu (cu acesta din urmă mai avem o nelămurire, legată de Bârzava, dar despre aceasta cu altă […]

    Raspunde
  16. […] Arie NATURALĂ PROTEJATĂ, transformată în GROAPĂ DE GUNOI de o PRIMĂRIE din Arad. Acum, e rând… […]

    Raspunde
  17. […] Arie NATURALĂ PROTEJATĂ, transformată în GROAPĂ DE GUNOI de o PRIMĂRIE din Arad. Acum, e rând… […]

    Raspunde
  18. […] modelul de la Bârzava, unde autoritățile administrației locale au aruncat tone de gunoi într-o arie protejată și […]

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.