Un bărbat a omorât un câine, lovindu-l cu sapa în cap, pe strada Poetului din municipiul Arad.
Imaginile cumplitului gest au fost postate pe Facebook și, pentru un om normal, sunt greu de privit.
Cazul a ajuns în atenția oamenilor legii.
„În seara zilei de 31 august a.c., polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor au fost sesizați, prin 112, despre faptul că o persoană necunoscută ar fi lovit un câine. Din cercetări, a reieșit că un bărbat de 70 de ani, din Arad, ar fi lovit un câine, în zona capului, cu un obiect contondent, iar în urma loviturilor câinele a murit. Polițiștii s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de ucidere cu intenție, fără drept, animalelor, pentru clarificarea tuturor împrejurărilor comiterii faptei”, transmite Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Arad.
UPDATE 1/ Cadavrul a fost transportat la Direcția Sanitar Veterinară Arad, pentru efectuarea necropsiei și stabilirea cauzei decesului câinelui.
Un alt bărbat cercetat pentru instigare la ucidere
UPDATE 2/ „Urmare a cercetărilor efectuate de polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor, s-a dispus continuarea urmăririi penale față de un bărbat de 70 de ani, din Arad, pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere cu intenție, fără drept, a animalelor, precum și față de un bărbat de 49 de ani, din Arad, pentru instigare la săvârșirea infracțiunii de ucidere cu intenție, fără drept, a animalelor. Cercetările sunt continuate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad.”, declară purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Arad.
Lasă un comentariu