Ce răspuns a primit de la Administrația Prezidențială tânăra care i-a solicitat lui Iohannis pază SPP și COLOANĂ OFICIALĂ

Ce răspuns a primit de la Administrația Prezidențială tânăra care i-a solicitat lui Iohannis pază SPP și COLOANĂ OFICIALĂ

Mihaela Nedelcu Luncan, o arădeancă stabilită la Bucureşti, i-a cerut preşedintelui Klaus Iohannis, în calitate de şef al Consiliului Suprem de Apărare a Țării, să beneficieze şi ea de serviciile Serviciului de Protecție și Pază, inclusiv de coloană oficială atunci când se deplasează prin Capitală. Se întâmpla acum un an, în octombrie 2015, cererea neobişnuită a Mihaelei Luncan fiind o reacţie la decesul poliţistului aflat în coloana oficială a ministrului Gabriel Oprea, caz care a sensibilizat opinia publică din întreaga ţară.

Aceasta a primit răspuns de la Administrația Prezidențială abia în data de 11 octombrie 2016 și numai după ce a adresat o a doua solicitare. Iată răspunsul:

Doamna Mihaela Luncan,

Referitor la solicitarea dumneavoastră, adresată Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, pentru a vi se aproba asigurarea protecţiei de către Serviciul de Protecţie şi Pază, în temeiul art. 14 alin. (4) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 43/2015, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 191/1998 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului de Protecţie şi Pază, vă facem cunoscute următoarele: Prevederile legale precizate mai sus se aplică numai în contextul legislativ la care se referă. În acest sens, este de precizat că, potrivit dispoziţiile art. 119 din Constituţia României şi ale art. 1 din Legea nr. 415/2002 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, acestei autorităţi de stat îi este încredinţată prerogativa care vizează, în principal, organizarea şi coordonarea unitară a activităţilor care privesc apărarea ţării şi securitatea naţională. De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 1 şi ale art. 14 alin.(2) din Legea nr. 191/1998, Serviciul de Protecţie şi Pază este o instituţie din domeniul securităţii naţionale, specializată în asigurarea protecţiei demnitarilor români, a celor străini pe timpul şederii lor în România, a familiilor acestora, asigurarea pazei sediilor de lucru şi a reşedinţelor acestora, în temeiul hotărârilor Consiliului Suprem de Apărare a Ţării.

Menţionăm că exercitarea competenţei Consiliului de a aproba protecţia specială prin intermediul Serviciului de Protecţie şi Pază se realizează ţinând seama de întregul context legislativ amintit. Aprobarea dispusă de către Consiliu, în temeiul legal precizat anterior, poate să se acorde numai în condiţiile şi în cazurile care implică existenţa mai multor factori de risc ce pot conduce, prin efectele producerii faptelor respective, la influenţarea, în orice mod, a stării de securitate individuală şi, indirect, instituţională, a acestei persoane pentru care statul, prin Serviciul de Protecţie şi Pază, îşi asumă angajamentul protecţiei sale, printr-o hotărâre a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării.

În mod justificat, ţinând seama de atribuţiile esenţiale, legale, ale Consiliului Suprem de Apărare a Ţării şi ale Serviciului de Protecţie şi Pază, iniţiatorii Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 43/2015 au motivat promovarea acestui act normativ, în sensul că se poate asigura protecţia specială şi unor persoane care nu au funcţii de demnitate publică, dar numai în situaţiile în care aceştia participă la luarea unor decizii de importanţă deosebită pentru activitatea statului, acelora care stabilesc realizarea unor strategii, direcţii de acţiune ori influenţează adoptarea unor decizii şi, în acest scop, se deplasează în locuri şi medii cu anumit grad de risc.

Întrucât cele solicitate nu implică exercitarea unor obligaţii legale din partea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării sau a Serviciului de Protecţie şi Pază, stabilite de către leguitor în mod imperativ în sarcina lor, care să se refere la cazuri individuale şi concrete de persoane, a căror protecţie necesită decizii din partea statului, prin Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, în scopul de a evita şi elimina apariţia unor situaţii privind existenţa unor riscuri sau ameninţări ce vizează apărarea şi securitatea naţională, cererea dumneavoastră nu poate fi soluţionată favorabil.

Consilier de Stat
Gabriel-Cristian Piscociu

  1. un raspuns previzibil si legal

    Raspunde
  2. Cred că trebuia să îi asigure protecție

    Raspunde
  3. Sunteti penibili rau de tot. S-au terminat stirile din tara asta?
    Cum sa publicati o stire de acum 1 an ? Si culmea scrisa tot de voi!! ( vezi link-ul de mai jos)
    https://newsar.ro/?s=i-a+solicitat+lui+Iohannis+paz%C4%83+SPP+%C8%99i+COLOAN%C4%82+OFICIAL%C4%82

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.