Cum altfel ar putea fi interpretată sosirea la Arad a ministrului Transporturilor, Sorin Petru Bușe? Sau, mai bine zis, de ce am interpreta-o altfel? ...
Se întâmplă în Europa: Românii, ținuți la graniță. Ce le recomandă Ministerul Afacerilor Externe
Ministerul Afacerilor Externe al României vine în sprijinul cetățenilor români care tranzitează sau care intenționează să ajungă într-o țară din Europ...
Am aflat când vor fi gata pasajele de pe centura Aradului! Termenul avansat de ministrul Transporturilor
Sorin Petru Bușe, ministrul Transporturilor, a anunțat că lucrările la pasajele de pe centura Aradului vor fi continuate în regie proprie de Compania ...
E OFICIAL: Aeroporturile din Arad și Timișoara vor fuziona. Anunțul, făcut de ministrul Bușe
Sorin Petru Bușe, ministrul Transporturilor, a declarat joi că s-a decis preluarea, de către ministerulul pe care îl conduce, a Aeroportului Arad, urm...
Facebook SE PRĂBUȘEȘTE. Ce se întâmplă cu rețeaua de socializare
Ceea ce părea de necrezut, se întâmplă chiar acum cu cea mai mare rețea de socializare din lume. Facebook a înregistrat, trimestrul trecut, venituri d...
PSD susţine creşterea salariilor cu 15 la sută
„PSD va susține în Parlament creşterea cu 15% a salariilor din educaţie şi sănătate şi cu 25% a angajaţilor CNAS. Există resurse bugetare din creştere...
Mihai Fifor: „Agricultura românească poate şi trebuie să redevină performantă”
„PSD îşi propune, ca principală ţintă, prin programul său pentru agricultură, ca fermierii români să aibă şanse egale cu fermierii din statele europen...
La Arad, PSD a „refăcut” USL! Nu cu PNL, ci cu ALDE
Surpriză în conferinţa de presă a social-democraţilor arădeni: Alături de deputatul Dorel Căprar, senatorul Mihai Fifor şi consilierul municipal Adria...
TAXE și IMPOZITE mai MICI pentru două orașe din Județul Arad
Deputatul Aurelian Ionescu a depus, la Camera Deputaților, un proiect legislativ de modificare și completare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal...
Liceenii au dat start distracției! Balul Bobocilor organizat de Liceul de Artă Sabin Drăgoi (GALERIE FOTO)
Teatrul de Stat Arad a găzduit aseară evenimentul organizat de Liceul de Artă Sabin Drăgoi: „Balul Bobocilor”, la care au participat aproximativ 400 d...
Festivalul Toamna Muzicală Arădeană: Primul concert – un parcurs muzical senzațional, cu invitați de excepție
După ce a condus ansamblurile de scenă ale Filarmonicii de Stat Arad în două proiecte majore – Concertul de rock – simfonic din Cetatea Aradului și Ga...
Justiţia germană se confruntă din nou cu cazul „copiilor – hoți” din România
La Berlin a început vineri cel de-al treilea proces din cadrul celei mai mari acţiuni a forţelor de ordine europene, îndreptate împotriva furtului de ...
„Comunitatea arădeană sprijină performanța”. 120 de elevi vor fi premiați pentru rezultatele obținute
Asociaţia Sfântul Martin din Arad organizează vineri, 4 noiembrie 2016, începând cu ora 18, la Teatrul Clasic „Ioan Slavici”, o acţiune filantropică d...
Premierul Cioloș cere publicarea contractelor de deszăpezire
Premierul Dacian Cioloş a solicitat efectuarea de verificări în privința modului în care autoritățile județene s-au pregătit pentru iarnă, precizând c...
Călin Popescu Tăriceanu: „Susținătorii dreptei autentice nu se mai regăsesc în PNL”
Prezent la Arad, co-preşedintele ALDE Călin Popescu Tăriceanu a declarat, într-o conferinţă de presă, că actualul PNL nu mai reprezintă liberalismul ş...
Călin Popescu Tăriceanu şi Daniel Constantin, în vizită la Arad
Co-preşedinţii ALDE Călin Popescu – Tăriceanu şi Daniel Constantin s-au aflat astăzi într-o vizită la Arad, însoţiţi de fostul ministru al Educa...
BREAKING NEWS/ Anunţ OFICIAL: Se ÎNCHIDE un magazin LIDL din Arad! Despre care este vorba
Unul dintre cele mai cunoscute magazine din Arad se închide. Este vorba despre un magazin din reţeaua LIDL, potrivit unui comunicat de presă al Lidl R...
NU E NUMAI UN EXERCIŢIU! Un CUTREMUR REAL, de mare intensitate, este aşteptat să se producă în România
Întreaga ţară este cu ochii pe exerciţiul „SEISM 2016”, care se desfăşoară la Bucureşti şi în care sunt implicate structurile Ministerului Afacerilor ...
Cum a rezolvat DGASPC Arad o situaţie de CRIZĂ, în cazul transmiterii certificatelor către beneficiari
Greva declanșată la nivelul Companiei Poșta Română nu a afectat transmiterea către beneficiari a certificatelor de încadrare, informează Direcția Gene...
Programul spectacolelor Teatrului Clasic „Ioan Slavici” pe ultimele două luni ale anului
Teatrul Clasic „Ioan Slavici” a dat publicităţii programul spectacolelor pe care le va găzdui în lunile noiembrie şi decembrie. În această perioadă ar...
Vizita ambasadorului Chinei la Arad, o oportunitate importantă pentru diplomația, cultura și economia arădeană
Prof. univ. dr. Lizica Mihuț, președintele filialei arădene a Casei Româno-Chineze, și Ana Maria Dragoș, președintele Asociației Con Brio, au dat publ...
APĂ TULBURE la robinetele arădenilor. Ce zone din municipiu și ce localități sunt afectate
La robinetele arădenilor curge apă tulbure începând de astăzi, din cauza unor lucrări de reparații efectuate de Compania de Apă. Potrivit unui comunic...
CUTREMUR la vârful Spitalului Județean. Cine formează noua echipă de conducere
Conducerea Consiliului Judeţean Arad a dispus, în această dimineaţă, numirea membrilor interimari ai Comitetului Director la Spitalul Clinic Judeţean ...
GREVA GENERALĂ din SPITALE a fost SUSPENDATĂ
Greva generală din spitale a fost suspendată, iar sindicaliștii speră că salarile din sistemul sanitar vor fi rezolvate ca urmare a promisiunilor din ...
Judecătoarea Coţofană, EXCLUSĂ din magistratură
Secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM ) a admis în parte, în şedinţa din 31 octombrie 2016, ac...
















