Corupţie

Aş denumi corupţia din zilele noastre un flagel posttotalitar. Ea bântuie în toate statele foste satelit ale Uniunii Sovietice. Rusia lui Putin s-a eliberat de comunism dar a fost înhăţată rapid de miliardarii apăruţi ca ciupercile după ploaie. De fapt, Putin este, pur şi simplu, prizonierul acestora. Desigur, corupţia nu este un produs necunoscut în istorie. Toate imperiile, în perioada de declin, chiar Imperiul Roman, cel care a stabilit ca piatră de temelie acea „Dura lex, sed lex“ – legea e aspră, dar e lege – ne-a lăsat şi termenul „corupţie“ (corruptia). În latină termenul e ambiguu: A obţine un avantaj prin mijloace de seducţie deci, în afara legii.

Am spus „ambiguu“ deoarece termenul nu indică modul de exercitare a „seducţiei“. În zilele noastre îl cunoaştem: bani, mită, trafic de influenţă etc.

Dar de ce în această perioadă posttotalitară asistăm la o veritabilă explozie a corupţiei? Aş recurge, printre altele, la o explicaţie de ordin psihologic. Caracterizat printr-un singur cuvânt, comunismul a însemnat „constrângere“, am trăit cu frica în sân, legile erau aspre, pedepsele erau dure (da, da, „dura lex“!). Este adevărat, „toţi eram egali“, unii însă… „mai egali“, dar puţini. Şi, în nici un caz, aceştia, cu toate favorurile de care se bucurau, nu realizau averi fabuloase. (Se face caz de averile lui Ceauşescu plasate în băncile occidentale, dar despre „baroni“, în acea vreme, nu!) Dar, după „constrângerea“ din perioada comunistă a urmat RELAXAREA! Ce efect a avut? O descătuşare a tot ceea ce a fost comprimat în subconştientul colectiv. Au ieşit la iveală dorinţele reprimate, poftele şi, mai ales, lăcomia. Mă grăbesc să precizez: acestea nu sunt un produs al epocii noastre, ele fac parte din „natura umană“, dar, pe baza acestora, s-a născut şi s-a dezvoltat corupţia până când a devenit o tumoare canceroasă. Care este leacul? Nu ştiu dacă avem „chirurgii“ capabili s-o extirpe. Actualul Preşedinte al României este – incontestabil – un „om de bine“. Dar poate el singur să efectueze acestă „chirurgie“ naţională? Categoric, NU! Am scris şi repet: noi avem, în subconştientul colectiv, imaginea VOIEVODULUI, cel care avea puterea – absolută! – de a dispune singur de soarta „ţării/averii“ sale. Mă tem că şi azi aşteptăm un voievod. Preşedintele are nevoie de colaboratori apropiaţi, oameni „de bine“ ca şi el, profesionişti, cinstiţi, cu dragoste de ţară şi de acest popor necăjit. Îi va găsi? Numai cu aceştia va reuşi să întroneze LEGEA în profunzimea societăţii româneşti şi să provoace o adevărată „revoluţie morală“ prin care se va schimba faţa României. Deocamdată asistăm la un fel de „vânătoare de ţapi ispăşitori“ asemănătoare „vânătorii de vrăjitoare“ din Evul Mediu.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.

Articole mai noi