MOTIVUL INCREDIBIL pentru care Emir Kusturica ar RENUNȚA la filme?!

MOTIVUL INCREDIBIL pentru care Emir Kusturica ar RENUNȚA la filme?!

Celebrul regizor sârb Emir Kusturica, care ne-a încântat de-a lungul anilor cu producțiile sale, a declarat, miercuri, într-un interviu acordat televiziunii bosniace Alternativna, că are o serie de proiecte în domeniul cultural, spiritual și educativ, pe care vrea să le pună în practică în anii ce urmează în orașul bosniac Trebinje.

Regizorul, în vârstă de 60 de ani, care s-a îndrăgostit iremediabil de acest loc a mărturisit că este dispus chiar să candideze la primăria orașului bosniac pentru a-și duce la îndeplinire planurile artistice, dar nu numai. Printre proiectele lui Kusturica se numără și unele cu caracter comercial şi turistic, precum finalizarea unui aeroport în zonă.

„Dacă acest lucru presupune să candidez la primărie şi să câştig, atunci puteţi să consideraţi că face parte dintre viitoarele mele proiecte”, a spus regizorul celebrului film „Underground” (1995).

Trebinje, un orăşel cu 25.000 de locuitori, este o entitate sârbă din Bosnia-Herzegovina, care se află la 20 de kilometri de Marea Adriatică și este de ani buni sursă de inspiraţie pentru Kusturica.

Regizorul a mărturisit că a locuit în multe oraşe, însă, Trebinje îi place cel mai mult mai ales datorită poziţiei sale geografice, arhitecturii şi dispunerii străzilor.

Kusturica nu a dat explicaţii din partea cărei formaţiuni ar putea aspira la acest post, dar a subliniat că „există discuţii pe această temă”.

Alegerile municipale din Bosnia-Herzegovina sunt prevăzute să aibă loc anul viitor.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.