Succes al Teatrului Clasic „Ioan Slavici” la „Bursa International Balkan Countries Theatre Festival”, în Turcia

Succes al Teatrului Clasic „Ioan Slavici” la „Bursa International Balkan Countries Theatre Festival”, în Turcia

Actorii aradeni au susţinut în 16 martie şi 17 martie 2015, de la ora 20, două reprezentaţii ale spectacolului „Casa Bernardei Alba”, de Federico Garcia Lorca, în regia lui Mihai Măniuțiu, pe scena Ahmet Vefik Paşa Theater, teatrul regional din Bursa, Turcia.

Prima reprezentaţie, din 16 martie, susţinută cu casa închisă, a înregistrat un succes imens, actorii arădeni fiind aplaudaţi minute în şir de peste 300 de spectactori turci şi străini. Estimând participarea a peste 360 de persoane la reprezentaţia din cea de-a doua seară, organizatorii au suplimentat locurile, prin aşezarea de scaune în sala de spectacol.

De remarcat, că Institutul Cultural Roman din Istanbul s-a aflat la prima colaborare cu acest festival, aducând pentru prima dată artiști români în cel de-al patrulea oraș ca importanță din Turcia, situat în nord-vestul Anatoliei, în regiunea Marmara.

La rândul său, spectacolul Teatrului Clasic „Ioan Slavici Arad”, „Casa Bernardei Alba”, s-a jucat în premieră în cadrul unui festival internaţional, dar instituţia arădeana a fost invitată în Bursa pentru al doilea an consecutiv. Anul trecut, actorii arădeni au susţinut, în cadrul aceluiaşi festival, spectacolul „Orchestra Titanic”, de Hristo Boytchev.

Printre participanții la festivalul din acest an s-au numărat artiști din Armenia, Bosnia, Bulgaria, Kosovo, Macedonia și Turcia. „Prin colaborarea cu cel mai tânăr festival de teatru internațional din Turcia se urmărește promovarea artiștilor români, stabilirea de conexiuni între trupele de teatru românești și cele străine, precum și atragerea unor noi parteneri pentru dezvoltarea proiectelor culturale de durată”, se arată într-un comunicat de presă al Teatrului „Ioan Slavici” din Arad.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.