Trei români AU MURIT în Italia după ce autoturismul în care se aflau S-A IZBIT DE UN COPAC

Trei români AU MURIT în Italia după ce autoturismul în care se aflau S-A IZBIT DE UN COPAC

Trei tineri români au murit într-un accident rutier produs în apropierea oraşului Brindisi din sudul Italiei, potrivit publicaţiei La Gazzetta del Mezzogiorno.

Accidentul a avut loc pe un drum regional, între localităţile San Vito dei Normanni şi Mesagne, în regiunea Puglia.

Un român care conducea un Fiat Brava a pierdut controlul asupra vehiculului şi a lovit balustrada metalică de pe marginea drumului. Autoturismul a ieşit de pe carosabil, lovindu-se violent de un copac aflat pe marginea șoselei. Şoferul în vârstă de 27 de ani şi două tinere minore, toţi de origine română, au murit pe loc. Una dintre adolescente se afla de doar câteva zile în Italia.

Corpurile celor trei tineri au fost transferate la morgă, unde vor fi efectuate autopsiile.

Consulatul României la Catania a stabilit legătura telefonic cu un membru al familiei şoferului decedat, care s-a deplasat la locul producerii accidentului.

Procurorii din oraşul Brindisi investighează circumstanţele producerii accidentului. Potrivit primelor informații, tragedia a avut loc din cauza vitezei excesive.

 

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.