VIDEO/ IMAGINI ȘOCANTE cu un ROMÂN BĂTUT, BATJOCORIT și ARUNCAT ÎN STRADĂ de poliția din Londra

Un român care muncea în Londra a ajuns la spital cu coastele rupte după ce a fost bătut și batjocorit sub privirile neputincioase ale colegului său de cameră, tot român, chiar de către polițiștii englezi. Totul a pornit de la o neînțelegere iscată între cei doi și proprietarul camerei în care locuiau.

Cei doi români plăteau chirie 90 de lire pe săptămână unui cetățean de origine africană, fără a avea, însă, contract de închiriere cu acesta. Proprietarul a dorit ca pe lângă chirie, cei doi să-i renoveze bucătăria, gratis. Unul dintre români, s-a opus. Proprietarul a insistat ca lucrarea să fie făcută fără să fie nevoit să plătească, motivând că este suficient faptul că cei doi dorm acolo.

Discuțiile dintre cei trei au degenerat, iar proprietarul locuinței le-a adresat injurii, solicitându-le să părăsească locuința. Românii, care plătiseră la zi chiria și aveau și un depozit la proprietar, i-au solicitat acestuia banii înapoi. Bărbatul, însă, a refuzat și a chemat poliția.

Sosiți la fața locului, polițiștii au cerut să vadă contractul de închiriere care să dovedească spusele celor doi români. Întrucât aceștia nu au avut ce să le arate, polițiștii le-au cerut să părăsească locuința. Pentru că cei doi au insistat să-și primească banii înapoi, agenții de ordine și-au pierdut cumpătul și au început să-l lovească pe unul dintre ei, îmbrâncindu-l în pat.

Imaginile au fost surprinse cu telefonul de colegul său de cameră.

Cei doi români au fost evacuați din locuință fără ca proprietarul să le restituie depozitul. Acum, cei doi sunt hotărâți să-și facă singuri dreptate și au solicitat sprijin publicației gazetadambovitei.ro, după ce demersurile făcute pe lângă autorități nu au dat nici un rezultat.

Sursa: Regatulunit.com

VIDEO: gazetadambovitei.ro

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.