E oficial: Deputatul arădean Ion Şcheau a părăsit Partidul Social Democrat (PSD), pentru a se înscrie în Partidul Democrat Liberal (PDL). „Vă dau citi...
GALERIE FOTO/ Lanţ uman pentru PREVENIREA CRIMINALITĂŢII
Evenimentul „Săptămâna Prevenirii Criminalităţii”, care se derulează în perioada 29 septembrie – 3 octombrie în întreaga ţară, ajungând la cea de a no...
CONFERINŢĂ NAŢIONALĂ LA ARAD
Sub deviza ASOCIAŢIILE DE PROPRIETARI – PREZENT ŞI PERSPECTIVE, în data de 09.10.2014 se va desfăşura, la Arad, Conferinţa Naţională a Ligii Asociaţii...
Un real „GALOP DE SĂNĂTATE”, în centrul Aradului
Arădenii sunt aşteptaţi duminică, 28 septembrie 2014, de la ora 10, să alerge în cadrul unui eveniment dedicat sănătăţii cardiace, denumit sugestiv Pr...
VEȘTI BUNE cu privire la AUTOSTRADA Nădlac-Arad
Procedurile de licitaţie pentru lotul doi al autostrăzii Nădlac-Arad, care leagă municipiul Arad de oraşul Pecica, s-au încheiat cu succes, a declarat...
Casa Verde de la Mako își deschide porțile
În cadrul Programului de Cooperare Transfrontalieră, județele Arad, din România și Csongrad, din Ungaria, vor beneficia, fiecare, de un Centru de Info...
INTERVIU/ Tiberiu Ciul, preşedinte al PMP pe municipiul Arad: „Tot mai mulţi arădeni se înscriu în partid”
În ultima perioadă, mai mulţi foşti membri ai PDL s-au înscris în PMP. Printre cei care au ales partidul Elenei Udrea îi regăsim şi pe Bruno Biringer,...
Deschiderea primei benzinării SOCAR din Arad
Compania azeră de petrol şi de gaze naturale SOCAR a deschis prima benzinărie în Arad, a 30-a din ţară.Este situată la intersecșia între DN 7 cu DN79(...
Ultimele pregătiri pentru Festivalul Minorităţilor Naţionale la Arad
Se fac ultimele pregătiri pentru Festivalul Minorităților Naţionale de la Arad, eveniment inclus de anul trecut în Mişcarea Charta XXI pentru reconcil...
Prefectul Judeţului Arad, alături de elevi la început de an şcolar
Prefectul Judeţului Arad, Cosmin Pribac, a participat astăzi la ceremonia deschiderii noului an şcolar de la Şcoala Generală nr. 22 „Caius Iacob”. Din...
Deputatul Dorel Căprar: „Toate pensiile vor fi majorate de la 1 ianuarie!”
Pensiile vor fi indexate cu cinci procente, în raport cu rata inflaţiei, de la 1 ianuarie 2015, anunţă deputatul Dorel Căprar. Parlamentarul social-d...
GALERIE FOTO/ S-a deschis AGROMALIM 2014, cel mai mare târg de agricultură din vestul țării
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură a județului Arad a deschis astăzi, 11 septembrie 2014, cea de-a XXV-a ediție a evenimentului internaţional ...
O nouă călătorie în lumea ştiinţei, la Noaptea Cercetătorilor 2014!
Pe 26 septembrie toţi curioşii sunt invitaţi la o călătorie în lumea fascinantă a științei, în cadrul evenimentului denumit Noaptea Cercetătorilor. Ce...
Ofertă ŞOCANTĂ a unui magazin vestimentar din Arad sau cum să te îmbraci IEFTIN şi LA MODĂ! (FOTO)
Oferta unui magazin vestimentar din Arad i-a lovit în moalele capului pe trecătorii care s-au perindat, la sfârşitul săptămânii trecute, prin faţa vit...
TĂRĂBOI în Piaţa Avram Iancu: Un Mercedes parcat aiurea A BLOCAT CIRCULAŢIA tramvaielor! Explicaţie HALUCINANTĂ a şoferului!
Cinci tramvaie au fost blocate mai bine de jumătate de oră, în Piaţa Avram Iancu, din cauza unui Mercedes parcat exact pe liniile mijloacelor de trans...
RECORD la AGROMALIM 2014: Cea mai numeroasă participare din istoria evenimentului!
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură a județului Arad organizează, în perioada 11 – 14 septembrie 2014, la Complexul Expo Arad, cea de-a X...
Exemplu pentru administraţia Falcă: Cum poate fi rezolvată problema cheltuielilor de întreţinere
Primăria din Oradea a anunţat achiziţionarea unei centrale electrice de termoficare, în valoare de 54 de milioane de euro, informează Marin Lupaş, con...
Strada Vasile Goldiș, închisă pentru reparații (update foto)
Primăria Municipiului Arad informează că în perioada 4 – 14 septembrie 2014 pe strada Vasile Goldiș se vor efectua lucrări de reparații la caros...
ALARMANT/ Furtunile violente din Arad, o consecinţă a BETONĂRII EXCESIVE şi a DISTRUGERII spaţiilor verzi
Furtunile violente şi valurile de căldură care s-au abătut în ultimii ani asupra Aradului sunt o consecinţă a dezvoltării haotice a municipiului în ul...
Partidul România Unită, la Arad: „Noi suntem anti-Mioriţa. Noi nu plecăm capul”
Partidul România Unită, al deputatului Bogdan Diaconu, proaspăt demisionat din PSD, prinde contur şi la Arad. Adrian Mureşan, fost membru al PSD şi, î...
TRAGEDIE/ Copil de un an, MORT în urma unui accident în care maşina părinţilor săi a fost SPULBERATĂ de un TIR din Arad!
Un copil în vârstă de un an şi-a pierdut viaţa iar părinţii acestuia se află în stare gravă la spital, în urma unui accident în care a fost implicat u...
Senatorul Igaş şi Port Arthur au organizat o expediţie pe Mureş, de la Arad la Pecica (GALERIE FOTO)
Senatorul Constantin Traian Igaş şi Asociaţia Nautică „Port Arthur” au organizat, marţi, o expediţie pe râul Mureş, denumită „Prietenii Mureşului”. A ...
JENANT: Şantierul pasarelei către ștrand „prinde viaţă” cu câteva zile înainte de termenul predării lucrărilor!
Get a $1000 loan today. Utilajele și muncitorii de la Tehnodomus „au zbârnâit”, azi, așa cum nu au mai făcut-o de luni bune pe șantierul pasarelei car...
VOTEAZĂ ŞI TU! Top-ul celor mai reprezentative monumente ale Aradului. VEZI CLASAMENTUL!
Arad Free Tours a lansat inițiativa de a alcătui un top al celor mai reprezentative zece monumente ale orașului Arad. „Scopul realizării sondajului es...
Klaus Iohannis, despre CUM VA FI, dacă va fi, PREŞEDINTE (dar nu numai!)
Aflat vineri la Arad, preşedintele PNL Klaus Iohannis, candidat al ACL la preşedinţia României, a răspuns unor întrebări venite din partea reprezentan...
















