Cazul unei fetiţe din Marea Britanie a „rupt” internetul, după ce s-a dovedit că IQ-ul său de 162, mai mare decât al lui Albert Einstein sau Stephen H...
INCREDIBIL! MOTOCICLETA care merge 500 de kilometri alimentată cu doar UN LITRU DE APĂ
După atâtea veşti proaste legate de starea deplorabilă în care se află mediul în care trăim şi aerul pe care îl respirăm, distrus de poluare, cauzată ...
AVERTISMENT/ Rusia ar putea ATACA statele de la Marea Neagră şi ţările baltice
Nici o ţară din proximitatea Rusiei nu mai poate fi liniştită privind siguranţa sa, avertizează Petro Poroşenko, preşedintele Ucrainei. Acesta a decla...
CAZ TULBURĂTOR: O fetiță de origine ROMÂNĂ, BĂTUTĂ și VIOLATĂ în STRĂINĂTATE
Departe de casă şi de mama sa, care se întorsese în România, a trecut prin chinuri groaznice înainte să moară. La numai 3 ani, copila a murit într-un ...
INCREDIBIL! Un băieţel a devenit cel mai TÂNĂR pacient căruia i s-au TRANSPLANTAT AMBELE MÂINI
Operaţii complicate, care până nu demult erau de domeniul SF-ului, au ajuns să fie realizabile. Un băiat de 8 ani pe nume Zion Harvey, din suburbia Ba...
CRIMĂ ORIBILĂ în Italia. ÎMPUȘCAT ÎN INIMĂ, un tânăr ROMÂN de 19 ani A FOST LĂSAT SĂ MOARĂ într-o gară
Viața unui tânăr de 19 ani din Vatra Dornei s-a curmat brusc, după ce acesta a fost împușcat în inimă și lăsat să moară pe calea ferată, în gara Corsi...
ACCIDENT GRAV: Un autocar cu 48 de ROMÂNI s-a izbit de parapet, pe AUTOSTRADĂ
Un autocar care avea 48 de pasageri la bord a derapat și s-a izbit de un parapet, pe o autostradă. Şase români au fost răniţi, autocarul fiind serios ...
APLAUDAT de credincioși după ce A ANUNȚAT, în timpul slujbei, că SE CĂSĂTOREȘTE
Un bărbat de 45 de ani, preot catolic, a stârnit rumoare în biserica pe care o slujea, după ce a anunțat în timpul slujbei de duminică faptul că renun...
IMAGINI de INFARCT! Acest AVION se pregătea de aterizare, când A ÎNCEPUT FURTUNA…
Pasagerii unui avion au trecut prin clipe de infarct zilele trecute când aripile aparatul de zbor în care se aflau au început să se balanseze din cauz...
DRAMA continuă: Şoferul care a provocat accidentul în care a pierit familia procurorului Flavius Chiş a fost găsit MORT
Cadavrul unui bărbat a fost descoperit în apropierea locului din Slovenia în care a pierit în accident rutier familia procurorului arădean Flavius Chi...
VIDEO/ Imagini ȘOCANTE! Incendiu de amploare la un hotel. Două persoane au AJUNS LA SPITAL!
Două persoane au fost spitalizate după ce s-au intoxicat cu fumul provenit de la un incendiu de amploare izbucnit la un hotel. Zeci de pompieri au fos...
Înger CĂZUT DIN CER, în China! Imaginile care i-au ŞOCAT pe credincioşii din lumea întreagă
Imaginile cu un înger căzut din cer, în China, fac înconjurul lumii. Fiinţa supranaturală este un Heruvim sau Serafim – singurii îngeri cu aripi, potr...
AMENZI pentru stăpânii ai căror CÂINI LATRĂ NOAPTEA
„Câinii (…) trebuie ținuți astfel încât să nu-i agreseze pe trecători, iar proprietarii sunt obligați să-i împiedice să perturbe liniștea în ore...
Avea doar 17 ani și A MURIT din cauza unui MEDICAMENT BANAL!
O banală durere de stomac a făcut ca o puștoaică de 17 ani să-și piardă viața, după ce a luat mai multe pastile, sperând că-i vor alina durerea. Georg...
VIDEO/ Fetiţă de 12 ani, BĂTUTĂ cu BESTIALITATE de colege, la şcoală!
Un caz absolut revoltător a fost dat publicităţii de mama unei fetiţe de 12 ani care a fost bătută cu bestialitate la şcoală, de către colege. Scena a...
REVOLTĂTOR: Poza ȘOCANTĂ postată de o MAMĂ pe Facebook. Ce îi face copilului bolnav!
O tânără femeie din Scoția a stârnit indignarea după ce a postat pe Facebook o poză cu un copil în interiorul mașinii de spălat. Courtney Stewart a gă...
MOTIVUL STUPID pentru care o femeie spune că AR FI PIERDUT ALEGERILE
Alessandra Moretti, candidat pentru postul de guvernator al regiunii italiene Veneto, a obținut un scor considerat rușinos de membrii Partidului Democ...
Româncă UMILITĂ în Marea Britanie: „NU TOATE ROMÂNCELE SUNT PROSTITUATE!”
O româncă, absolventă a Facultății de criminologie și științe medico-legale din cadrul Universităţii din Hull, a fost umilită în Marea Britanie, din c...
CÂT ADEVĂR! Umberto Eco, despre reţelele de socializare: „Este invazia imbecililor”
Scriitorul Umberto Eco, care a primit recent titlul de Doctor Honoris Causa în „Comunicare și Cultură mass media” la Universitatea din Torino, le-a vo...
Controlor de trafic aerian GĂSIT DORMIND în turnul de control, BEAT TUN
Un controlor de trafic aerian a fost găsit dormind în post, în turnul de control al unui aeroport din statul american Arkansas. Bărbatul era mort de b...
Tenorul ROMÂN Ioan HOTEA, PREMIAT de faimosul Placido Domingo
Țara noastră s-a bucurat de un succes răsunător la Concursul Internațional de Canto „Operalia” patronat de faimosul tenor Placido Domingo, unde tenoru...
VIDEO ŞOCANT/ Surfer ATACAT de doi RECHINI. Imagini transmise ÎN DIRECT
Mick Fanning, un surfer australian de 34 de ani, a fost atacat de doi rechini în timpul concursului Jeffreys Bay Open, informează BBC. Imaginile cu at...
ŞOC în DIASPORA: Popriri pe conturile românilor care muncesc în străinătate
Românii care muncesc în străinătate şi care s-au sustras de la plata taxelor şi impozitelor prevăzute de cadrul legal existent în România s-ar putea t...
Doi tineri s-au căsătorit la CIMITIR! Vezi motivul alegerii macabre
Căsătoria este printre cele mai aşteptate şi fericite evenimente din viaţa unui om. De la momentul cererii în căsătorie şi până la evenimentul propriu...
VIDEO/ Cinci oameni AU MURIT și alți 13 au fost GRAV RĂNIȚI după ce au fost PRINȘI SUB DĂRÂMĂTURI, în urma PRĂBUȘIRII unui imobil
Cel puțin cinci persoane și-au pierdut viața și 13 au fost grav rănite în urma prăbușirii unui imobil într-un cartier rezidenţial din New Delhi (capit...
















