În timp ce Aradul este înscris în competiţia pentru titlul „Capitală Europeană a Culturii”, problemele de la Filarmonica de Stat Arad ajung în atenţia...
Halo, dom’ primar, cât îl mai (sus)ţii?! Văcean a mai pierdut un proces pentru ABUZURILE săvârşite împotriva angajaţilor
Sindicatul Artiştilor Interpreţi din Filarmonica de Stat Arad atrage atenţia asupra faptului că deşi managerul instituţiei Alin Văcean pierde procesel...
Filarmonica a ajuns de râsul curcilor: Artiştii, „judecaţi” de administratori şi pompieri
Sindicatul Artiştilor Interpreţi din Filarmonica de Stat Arad continuă să sesizeze abuzurile care se petrec în instituţie, ultimul dintre acestea vizâ...
HALUCINANT! Unde s-a ajuns: Managerul Filarmonicii l-a urmărit şi l-a fotografiat pe vicepreşedintele sindicatului
Nimic nu pare a mai putea opri lungul şir de abuzuri care se petrec la Filarmonica de Stat Arad în „era Văcean”. După ce liderul de sindicat a fost co...
Filarmonica în era lui Văcean: ABUZURI PESTE ABUZURI, tolerate ipocrit de MUNICIPALITATE
Sindicatul Artiştilor Interpreţi din Filarmonica Arad aduce în atenţia opiniei publice noi abuzuri ale conducerii instituţiei, la cârma căreia se află...
Falcă, mesaj pentru Alin Văcean: „NU te mai doreşte NIMENI!”
În cadrul şedinţei ordinare a Consiliului Local, care a avut loc la Primărie, s-a pus problema încetării contractului de management a lui Alin Văcean,...
Întregul ansamblu al Palatului Cultural va fi reabilitat
Primarul Municipiului Arad, Gheorghe Falcă, a prezentat detalii ale șantierului de reabilitare a Filarmonicii de Stat, care a început în această vară....
Demisia lui Lazurca din CLM reprezintă EŞECUL proiectului „Trei pentru Arad” al lui Gheorghe Falcă
Cătălin Lazurca a fost unul dintre cei trei reprezentanţi ai societăţii civile pe care Gheorghe Falcă i-a inclus pe lista cu care MC-L (de fapt, tot P...
Filarmonica strigă după AJUTOR. Se aude, domnilor din Consiliul Local Municipal?
Sindicatul Artiştilor Interpreţi din Filarmonica de Stat Arad (S.A.I.F.) a adresat o scrisoare deschisă Consiliului Local Municipal, în legătură cu si...
Iată MOTIVELE pentru care Văcean TREBUIE SĂ PLECE de la Filarmonică!
Scandalul de la Filarmonica de Stat Arad continuă. Deşi nu a trecut de evaluarea pe care i-a făcut-o comisia constituită special în acest caz, manager...
Mircea Purcaru: „Oraşul e plin de fecale de câine”
Consilierul judeţean Mircea Purcaru a afirmat, într-un comunicat de presă, că degeaba Aradul îşi promovează imaginea la Bruxelles prin „prin poze şi s...
Cazul Văcean: Mircea Purcaru afirmă că administraţia locală nu are de a face cu Aradul, ci „doar cu interesele clanului Falcă, respectiv PDL”
Mircea Purcaru, preşedintele PC Arad, consideră că rămînerea pe funcţie a managerului Filarmonicii de Stat Arad, Alin Văcean, este o nouă demonstraţie...
VĂCEAN a FĂCUT-O DE OAIE: A PICAT la EVALUARE
După ani de zile în care a fost cel mai contestat şef de instituţie din Arad, Alin Văcean, directorul Filarmonicii de Stat Arad, a căzut la evaluarea ...
Gheorghe Falcă, IRITAT de situaţia de la Filarmonică. AVERTISMENT pentru director şi sindicalişti
Protestul desfăşurat marţi la Filarmonica de Stat din Arad l-a făcut pe primarul municipiului, Gheorghe Falcă, să ia atitudine în cazul conflictului d...
Se doreşte DESFIINŢAREA Filarmonicii de Stat Arad!? Muzicienii au protestat pe treptele instituţiei (GALERIE FOTO + VIDEO)
Situaţia dramatică a Filarmonicii de Stat Arad, tolerată – dacă nu chiar încurajată! – din biroul nr. 1 al Primăriei Municipiului Arad, i-a adus pe an...
Suspiciuni de CORUPŢIE! „FAIR – MediaSind” cheamă CORPUL DE CONTROL al PREMIERULUI la FILARMONICĂ
Federaţia Cultură şi Mass-Media FAIR – MediaSind se solidarizează cu acţiunile de protest organizate de Sindicatul Artiştilor şi Interpreţilor d...
Mircea Purcaru: „Cum ar putea Ioan Cristina, cât o fi el de senator, să-l acuze pe Falcă de încălcarea legii?”
Mircea Purcaru, preşedintele PC Arad, cataloghează într-un comunicat de presă interpelarea pe care senatorul Ioan Cristina a a adresat-o ministrului C...
SEMNAL DE ALARMĂ/ Agonia lentă a muzicienilor din filarmonica arădeană
Cu 120 de ani în urmă, cetățenii județului Arad și-au dorit o filarmonică. După 20 de ani, respectiv acum 100 de ani, s-a construit Palatul Cultural. ...
Alin Văcean, directorul Filarmonicii, LUAT LA MIŞTO într-o conferinţă de presă
Consilierul judeţean Mircea Purcaru, preşedintele PC Arad, l-a luat la mişto pe directorul Filarmonicii de Stat Arad, Alin Văcean, despre care a spus,...
RĂZBOI între palate: Primăria Arad ATENTEAZĂ la cultura judeţului!
Relaţiile între Consiliul Judeţean Arad şi Primăria Municipiului Arad sunt din nou încordate, după ce şefii de la municipiu au încercat să-şi vâre coa...
Ioan Cristina, despre fuziunea PNL-PDL: „Nu trebuie să ne preocupe cine pe cine înghite, pentru că s-ar putea să facem indigestie”
PNL şi PDL şi-au convocat vineri după-amiază aleşii locali (dar nu numai) la Filarmonica de Stat Arad, într-o acţiune menită să arte forţa pe care cel...