Zeci de ștergare tradiționale din zona județului Arad vor fi expuse în clădirea Preparandiei, în perioada 16 martie – 15 aprilie, cu scopul de a promo...
Parteneriat de colaborare între Comité Des Étudiants Francophones Gaudeamus și Asociaţii Studenţeşti ale Universităţii de Vest „Vasile Goldiș”
Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad a primit, zilele trecute, vizita preşedintelui Asociaţiei Studenţeşti Francofone din România – C...
A fost semnat contractul pentru modernizarea drumului Bîrsa – Moneasa
Reprezentanții Consiliului Județean Arad (CJA) anunță că a fost semnat contractul pentru modernizarea drumului Bîrsa-Moneasa. Iustin Cionca, preşedint...
Mai cumperi din SUPERMARKETURI? Iată DOVADA care NU MAI POATE FI CONTESTATĂ
Un raport al Parlamentului European arată că deşi numele produselor şi ambalajele sunt acelaşi, mai multe produse de pe piaţa europeană diferă în func...
Adrian Todor : „Aradul a devenit «paradisul» contractelor fără licitație“
Deputatul PSD Arad Adrian Todor a susținut o declarație politică, în ședința de miercuri a Camerei Deputaților, pe tema modificării legii achizițiilor...
Implică-te în campania „Dopuri pentru o cauză”, un proiect pentru ajutorarea tinerilor cu dizabilități
Campania „DOPURI PENTRU O CAUZĂ” a pornit în Timișoara la inițiativa lui Octavian Stana. Campania se desfășoară din această săptămână și în județul Ar...
În anul Centenarului, Aradul s-ar putea înfrăţi cu un sector al Chişinăului
Municipiul Arad și sectorul Râşcani din municipiul Chişinău, Republica Moldova intenționează să se înfrățească. Anunţul a fost făcut de primarul munic...
Susține activitatea asociației caritabile a iubitorilor de animale la GALA ANIMED 2018. Cum poți participa
Conducerea asociației Animed Arad îi invită pe arădeni la Gala Animed 2018, pe 1 aprilie, la Restaurantul Laser, între orele 16:00-22:00. Ținând cont ...
Președintele Adunării Regiunilor Europei vine la Arad
Magnus Berntsson, președintele suedez al Adunării Regiunilor Europei, va fi prezent la Arad în perioada 19-22 martie, la evenimentul organizat de Cons...
Aradul va avea un spital nou, cu şapte nivele! Unde va fi construit şi cât va costa
Iustin Cionca, preşedintele Consiliului Judeţean Arad, a semnat astăzi două contracte importante pentru judeţul nostru, anunţă instituţia într-un comu...
Aradul, gazda Plenarei de Primăvară a Adunării Regiunilor Europei
Nu mai puţin de 140 de oficiali ai regiunilor Europei s-au înregistrat pentru Plenara de Primăvară a Adunării Regiunilor Europei (ARE), organizată în ...
Alimente expirate, pe raft. Comercianți sancționați cu amenzi de mii de lei
Polițiștii au aplicat amenzi în valoare de câteva mii de lei unor comercianți care vindeau alimente expirate sau produse de contrabandă. La sfârșitul ...
Anca Stoenescu (PSD): Liberalii au privat de burse SUTE de elevi ai școlilor arădene
Consilierul local municipal PSD Arad, profesor Anca Stoenescu, susține faptul că nu împărtăşeşte pornirea regretabilă a PNL de a înjumătăţi practic bu...
Actorii arădeni – protagoniști în două proiecte tentante
Luna martie se arată cu spor și inspirație pentru actorii arădeni. Două sunt proiectele cărora aceștia le spun „Start!” în această lună. Regizorul bu...
Zeci de INTERVENŢII ale angajaţilor Companiei de Apă
Departamentul Mentenanță al Companiei de Apă Arad a intervenit în primele două luni ale acestui an, în municipiul Arad, la peste 40 de solicitări, inf...
Crișul a defilat cu Odorheiu Secuiesc, scor 39 – 23 (GALERIE FOTO)
Meci foarte bun înregistrat de Chișineu-Criș în etapa 21 la handbal: victorie categorică împotriva celor de la Odorheiu Secuiesc 39-23. După o serie n...
Ce se ÎNTÂMPLĂ cu ALEGERILE de la Sebiş. Nimeni nu se aştepta la asta
Partidele s-au agitat degeaba pentru a-şi desemna candidaţi la funcţia de primar la Sebiş, dar nu numai. Dacă informaţiile noastre sunt corecte, nu se...
Gabriela Szabo, la Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad
Marea sportivă Gabriela Szabo va fi prezentă vineri în mijlocul studenților de la Universitatea „Aurel Vlaicu” (UAV) din Arad. Multipla campioană se v...
Mercedes căutat de autoritățile din Germania, depistat la Nădlac
Un român a încercat să scoată din țară un autoturism marca Mercedes care era căutat de autoritățile din Germania. Poliţiştii de frontieră de la Nădlac...
Vlad Botoș (USR): Măsurile implementate de administrația locală privind animalele fără stăpân sunt inacceptabile
USR Arad consideră că cei mai îndreptățiți să ofere soluții și chiar să participe la implementarea lor, în ceea ce privește gestionarea problemei anim...
Marius Sulincean: „Cetăţenii sunt de părere că nu este cazul să se instituie o «dinastie Feieş» la Sebiş, pe model nord-coreean”
Marius Sulincean, consilier județean al PSD, afirmă că liberalul Cristian Feieș a prins dintr-o dată glas şi mânat de ambiţii politice, probabil moşte...
Calitatea spațiilor verzi din Arad, în atenția specialiștilor din Ungaria
O delegație condusă de grădinarul șef al localității Gyula, Szászné dr. Várkonyi Adrienn, a vizitat vineri, 9 martie 2018, Aradul. Cu această ocazie s...
Gheorghe Falcă, în vizită de lucru în Estonia și Olanda, unde s-a întâlnit cu experți din IT. Despre ce concepte de tip Smart City s-a discutat
O delegaţie a Asociaţiei Municipiilor din România condusă de Robert Negoiţă (preşedinte AMR) şi Gheorghe Falcă (preşedintele sucursalei regionale Ves...
„Vii cu o carte, pleci cu un zâmbet”, asta au făcut elevii unei școli arădene (FOTO)
Cu ocazia Zilei Porților Deschise, luni, 12.03.2018, s-a desfășurat la Școala Gimnazială „Regina Maria” din Arad, proiectul „Carte la schimb”. Cu acea...
Şi luna aceasta arădenilor le şade bine la teatru! Ce pot urmări pe scenă
Cu zeci de minute de aplauze. Cu zâmbete nenumărate. Și hohote de râs. Așa s-a încheiat cea mai veselă săptămână teatrală arădeană: „Săptămâna comedie...
















