Scriitoarea Mihaela Livia Popa îi invită pe cititori în lumea ei, regăsită în „Jurnalul lui M”, noua sa carte (GALERIE FOTO)

Scriitoarea Mihaela Livia Popa îi invită pe cititori în lumea ei, regăsită în „Jurnalul lui M”, noua sa carte (GALERIE FOTO)

Scriitoarea arădeană Mihaela Livia Popa și-a lansat astăzi cea de-a opta carte. Evenimentul a avut loc în Sala „Vasile Goldiș” a Consiliului Județean Arad.

Pentru Mihaela data de vineri 13 a fost cu siguranță cu noroc, fiind înconjurată de mulți prieteni, rude, oameni apropiați și nu numai, care i-au fost alături la acest eveniment deosebit, prezentat și moderat de actrița Mariana Tofan.

Scriitoarea a declarat pentru NewsAr.ro că „Jurnalul lui M” este cea mai personală carte a sa de până acum, fiind o combinație între realitatea văzută prin filtrul lui M cu o doză de ficțiune, și că face parte dintr-o trilogie. Evenimentul de astăzi s-a numit „File de Jurnal”, iar în viitorul nu foarte îndepărtat urmează „Jurnalul lui L” și „Jurnalul lui P”, MLP fiind inițialele numelui său. Dar asta nu e tot. Pe coperta noii sale cărți se poate observa un mic mesaj ascuns și anume, litera D lângă M, care va forma un acronim cu A și R care vor fi la rândul lor alăturate literelor L și P din titlurilor următoarelor două cărți. Acest „DAR” are o semnificație importantă pentru Mihaela și face referire la persoanele care au ajutat-o să descopere iubirea și prezentul, adică, așa cum spune ea, un fel de „Carpe Diem combinat cu Dragoste”.

La o privire mai atentă se poate observa că simbolul de pe copertă mai cuprinde o lalea și o siluetă de femeie, simbol pe care scriitoarea și l-a și tatuat.

Lansarea a avut câte un pic din toate, artele împletindu-se armonios. Am avut parte de momente muzicale, susținute de Elena Unc, Anastasia Maria Solomie și Adrian Petcu, inclusiv de un minirecital la orgă, cu care a încântat publicul eleva Iasmina Jichici, după care și-a prezentat și câteva din picturi.

Scriitorul Daniel Ioan Țole și Georgiana Bighescu, cunoscută mai ales pentru activitățile ei numeroase în domeniul voluntariatului, au vorbit despre Mihaela și au spus, pe rând, câteva cuvinte frumoase despre copilărie, fericire și nu numai.

Cei care au participat la această lansare inedită de carte au avut parte cu siguranță de o seară plăcută, în compania unor oameni deosebiți, a unor arădeni cu care ne putem mândri și care se străduiesc să facă lucruri frumoase într-un oraș care uneori e mult prea „gri”.

 

 

Loading...
  1. chiar a fost o seara minunata!!! felicitari hihaelei,felicitari celor care cu talentul lor au incantat publicul!!!

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.