Prim-vicepreședintele PNL Arad, Iustin Cionca, a declarat joi că liberalii își doresc uniformizarea legislației privind regimul incompatibilită...
UPDATE/ Şeful ANI, Horia Georgescu, REȚINUT de DNA pentru 24 de ore
Şeful Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI), Horia Georgescu, a fost adus cu mandat la Direcţia Naţională Anticorupţie, luni dimineaţă, pentru a fi ...
Trei viceprimari din judeţul Arad, declaraţi INCOMPATIBILI de ANI
Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a constatat încălcarea regimului juridic al incompatibilităţilor în cazul a trei aleşi locali din judeţul Arad....
Constantin Traian Igaş aduce ACUZE GRAVE: „PSD atentează la independenţa Agenţiei Naţionale de Integritate”
Senatorul Constantin Traian Igaş acuză faptul că PSD a desemnat în Consiliul Naţional de Integritate oameni cercetaţi de Agenţia Naţională de Integrit...
ANI a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Timişoara în cazul unui consilier local din Lipova
Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a constatat existenţa conflictului de interese de natură administrativă şi penală în cazul unui consiler local ...
Agenţia Naţională de Integritate, ÎNVINSĂ în instanţă de un primar arădean
Florin Ciul, primarul comunei Bocsig, a câştigat, la Curtea de Apel Timişoara, procesul cu Agenţia Naţională de Integritate (ANI), care l-a declarat i...
Consilieră în cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Arad, declarată incompatibilă de ANI
Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a constatat existenţa stării de incompatibilitate în cazul a unei funcţionare publice din Arad ca urmare a exer...
O sută de bannere, pe ultima sută de metri!
Elena Udrea se pregăteşte de ofensiva finală în cazul în care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va judeca mai repede dosarul de incompatibilitate a ...
Mircea Purcaru: „Când s-a trezit el însuşi în ipostaza de incompatibil, Falcă a întors-o ca la Ploieşti”
Preşedintele PC Arad, Mircea Purcaru, îl „felicită” pe primarul Gheorghe Falcă pentru că ANI a infirmat incompatibilitatea sa, însă ţine să-i reaminte...
Falcă are întotdeauna dreptate…
Gheorghe Falcă, preşedintele PDL Arad, a declarat într-o conferinţă de presă că bannerele candidatului Klaus Iohannis de pe Calea Victoriei şi 6 Vânăt...
Primarul comunei Brazii, declarat INCOMPATIBIL de ANI
Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a constatat existenţa stării de incompatibilitate în cazul primarului (fost viceprimar) comunei arădene Brazii,...
ANI cere INVALIDAREA mandatului de europarlamentar al lui MIRCEA DIACONU
Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a contestat în justiţie calitatea lui Mircea Diaconu de membru în Parlamentul European. Contestaţia a fost depu...
Ionel Drăgănescu, de la Direcţia de Sănătate Publică, declarat INCOMPATIBIL de ANI
Ionel Drăgănescu, şef serviciu în cadrul Direcţiei de Sănătate Publică a Judeţului Arad a fost declarat incompatibil de către Agenția Națională de Int...
Primarii localităţilor Sebiş şi Bocsig, declaraţi incompatibili de ANI
Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a constatat existenţa stării de incompatibilitate în cazul primarilor localităţilor Sebiş şi Bocsig, ca urmare ...
Angajată a Direcţiei de Sănătate Publică Arad, declarată incompatibilă de ANI
Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a constatat existenţa stării de incompatibilitate în cazul unei angajate a Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) ...
Comunitatea Evreilor din Arad aniversează 180 de ani de funcţionare a Sinagogii Neologe
Comunitatea Evreilor din Arad invită arădenii cu ocazia aniversării a 180 de ani de funcţionare a Sinagogii Neologe la o manifestare omagială. Aceasta...
Poliţist de frontieră arădean, găsit de ANI cu AVERE NEJUSTIFICATĂ
Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a sesizat comisia de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel Timişoara în cazul unui poliţist de frontie...
Directorul APIA Arad, Gheorghe Alda, în CONFLICT DE INTERESE în materie PENALĂ!
Agenția Națională de Integritate mai face o victimă la Arad, în cazul lui Gheorghe Alda, directorul APIA. Potrivit unui comunicat de presă al instituţ...