Klaus Iohannis, președintele României, a declanşat astăzi, în conformitate cu prevederile art. 90 din Constituţia României, procedurile privind organi...
Iohannis a devenit președinte jucător. Și joacă tare! Vrea referendum pe proiectele privind grațierea și modificarea Codului Penal
Președintele Klaus Iohannis a declarat într-o conferință de presă, că va începe demersurile pentru organizarea unui referendum în care românii să se e...
Un nou termen în procesul lui Ioțcu. Ies la iveală înregistrările lui Drăgan!
Curtea de Apel Timișoara a avansat un nou termen în procesul lui Nicolae Ioțcu, după ce în ședința de astăzi atât apărarea fostului președinte al Cons...
UVVG va înfiinţa un centru de medicină tradițională chineză
Prof. univ. dr. YU Funian, din cadrul Universităţii din Harbin (China), președinte al Asociației Internaţionale de Medicină Tradiţională Chineză şi Me...
Noi cursuri postuniversitare la Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad
Facultatea de Științe Economice din cadrul Universității „Aurel Vlaicu” (UAV) din Arad propune cinci cursuri postuniversitare pentru cei care doresc s...
Două ROMÂNCE GOALE au BĂTUT clienții unui CLUB (VIDEO)
Camerele de supraveghere ale unui club privat au surprins două românce goale atacând un client cu scaunele de la bar, iar prietenii bărbatului i-au să...
Presiune publică pentru repunerea în funcțiune a Săgeții Verzi (FOTO). CE SPUN AUTORITĂȚILE
Primarul comunei Ghioroc, Corneliu Popi-Morodan, a solicitat în cadrul unei dezbateri la Consiliul Județean repunerea în funcțiune, după un orar regul...
Marin Lupaș afirmă că se poate: Sibiul a mutat depourile de autobuze și tramvaie în afara orașului
Consilierul local independent Marin Lupaș crede că mutarea depoului de tramvaie și autobuze în afara Aradului este necesară și poate fi realizată. Con...
ACCIDENT pe DN7! Circulație BLOCATĂ în zona localității Cicir (UPDATE)
Un accident a avut loc în această dimineață pe DN 7 Arad – Deva, în zona localității arădene Cicir. Potrivit primelor informații, în accident au fost ...
BREAKING NEWS/ Ministerul Finanțelor a publicat proiectul de buget pentru anul 2017. CE PREVEDE ACESTA
Ministerul Finanţelor a publicat pe site proiectul de buget pentru anul 2017. Construcţia bugetară ţine cont de pragul maxim de deficit de 3% stabili...
Ecolul protestelor din România în presa internațională. Ce au relatat principalele agenții de știri
Principalele agenții europene de știri au relatat despre protestele care au avut loc la București și în alte orașe din țară împotriva proiectului priv...
Atenționare COD GALBEN de ceață în mai multe județe. Vizibilitate redusă sun 50 de metri
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis în această dimineață atenţionări cod galben de ceaţă pentru mai multe județe. Atenționarea este v...
Și la Arad s-a protestat împotriva grațierii și a modificării Codului Penal
Arădenii, atâția câți au fost, au protestat și la Arad împotriva proiectului privind grațierea și împotriva modificării Codului Penal. Amploarea manif...
Meci de VOLEI masculin- JUNIORI: Victoria SPECTACULOASĂ a echipei ARĂDENE. AFLĂ detalii despre meci și clasamentul actual (GALERIE FOTO: Marius Buta)
Echipa arădeană de volei masculin- juniori a obținut o victorie spectaculoasă în fața echipei din Blaj. Astăzi, 22 ianuarie, începând cu ora 12, în i...
Proteste împotriva GRAȚIERII și MODIFICĂRII Codului Penal. Participarea lui Iohannis, „un gest politicianist ieftin”
Aproximativ 15000 de persoane protestează la București și alte câteva mii în mai multe orașe din țară, împotriva proiectului privind grațierea și împo...
Incendiu CUMPLIT în Timiș: O fetiță și fratele ei, SURPRINȘI de FLĂCĂRI
Un incendiu cumplit la o locuință din satul Sâmpetru Mare, din județul Timiș, i-a surprins pe o fetiță și fratele ei în interiorul casei în care locui...
ANAF a propus prelungirea cu două zile a termenului limită pentru depunerea declarațiilor fiscale și plata creanțelor
ANAF a propus prelungirea cu două zile a termenului limită pentru depunerea declarațiilor fiscale și plata creanțelor scadente la 25 ianuarie 2017, in...
Administrațiile locale, sprijinite de CJA să acceseze fonduri prin PNDL. Pentru ce se dau bani
Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad, și vicepreședintele Sergiu Bîlcea s-au întâlnit zilele trecute cu 48 de primari din județul Ara...
DSP: Multe femei nu au informaţii referitoare la modalităţile de prevenire a cancerului de col uterin
Direcţia de Sănătate Publică a Județului Arad, în colaborare cu Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad, Societatea de Medicină de Familie și Primări...
USR, la învestirea lui Donald Trump! Ce s-a văzut pe cerul Washingtonului (VIDEO)
Surpriză de proporții la învestirea lui Donald Trump, care a devenit cel de-al 45-lea preşedinte al Statelor Unite ale Americii. Cu prilejul spectacol...
ELEGANȚĂ și RAFINAMENT! Doi PRIETENI cu veleități gastronomice deosebite au oferit arădenilor un SHOW CULINAR de EXCEPȚIE (VIDEO și GALERIE FOTO, inclusiv din bucătărie)
Doi prieteni cu veleități gastronomice deosebite au oferit arădenilor un show culinar de excepție. Dan Anca, proprietarul unui bine-cunoscut restauran...
La Compania de Apă se lucrează și luni. Programul casieriilor și dispeceratelor
Compania de Apă Arad SA anunţă că luni, 23 ianuarie 2017, casieriile vor avea program obișnuit de lucru cu publicul. Astfel, la sediul companiei, casi...
Anca Stoenescu: „Liceele tehnologice din Arad trebuie sprijinite, nu închise!”
Consilierul local municipal Anca Stoenescu consideră nefundamentă argumentația administrației locale și a Inspectoratului Județean Arad, care intențio...
Programul de la Pașapoarte și Evidența Populației în zilele de 23 și 24 ianuarie
Instituția Prefectului – Județul Arad informează că având în vedere declararea zilei de 23 ianuarie 2017 ca zi liberă, prin Hotărârea Guvernului nr. 2...
Rubrică culinară de week-end, în colaborare cu Helvetica Milk – Pecica: Pastă de fasole
Pastă de fasole (fasole bătută: 4 persoane) Ingredinente: ½ Kg fasole albă (boabe mici), 2 cepe, ulei, sare, mărar verde, boia dulce sau iute după pre...
















